24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Gestul unui deputat PSD, Mihaela Huncă, mi-a atras atenția nu doar prin demisia acestuia din partid cât mai ales prin motivația cu ajutorul căreia și-a argumentat părăsirea partidului pe când acesta se afla la guvernare.
” Nu pot accepta sintagma ”două Românii”, nu pot accepta scindarea societății, sunt împotriva oricărei bătălii fratricide și cred cu tărie că rolul celor aflați la guvernare este să fie în slujba tuturor românilor. Din păcate, unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente și fără folos pentru cetățeni, cu toată lumea care i se opune. Nu pot merge mai departe alături de această viziune. Și, fiindcă mulți alegători m-au învestit cu încredere pentru a-i reprezenta, nu voi alege să mă ascund în spatele biroului, bucurându-mă cu egoism de privilegii, ci voi încerca să dau viață, cu responsabilitate, tuturor inițiativelor pe care mi le-am asumat în campania electorală”.
Mihaela Huncă, botoşăneancă de loc, venită din spațiul mirific eminescian (unde se pare că seva bunului simț nu s-a risipit, provocând astfel de reacții pe care puțini și le mai pot asuma) a decis să iasă din mocirla dezbinării pentru a-și păstra energiile, pentru reacții punctuale, toate vizând interesele alegătorilor, care i-au dat votul pentru a le reprezenta interesele în Parlamentul României.
Această reacție devine, iată, o soluție de ieșire din impas. O soluție de criză în care dacă o majoritate parlamentară a devenit reprezentată de astfel de oameni, care ar apela pentru delimitare la acest procedeu de care a uzat profesoara Mihaela Huncă, ar exista șansa reală de deblocare, de trezire, de asumare a acelei responsabilități care o angajează direct față de interesele alegătorului.
Se poate produce astfel mult invocata delimitare de relele tratamente, pe care clasa politică a ajuns să le practice, paradoxal, asupra poporului, asupra electoratului căruia îi datorează de fapt poziția de forță majoritară parlamentară. Un Parlament în care majoritatea politică a decis să țină cont doar de ceea ce a promis sub forma angajamentului electoral, devine imbatabilă, greu de contrazis, chiar și de cei mai radicali suporteri ai opoziției. Elementul democratic, al voinței majorităţii, nu dispare, nu este ignorat, nu este fetișizat. El devine astfel sistemul de referință față de care își raportează activitatea un ales credibil al poporului.
Fără doar și poate o astfel de soluție nu este decât una teoretică, fantezistă, greu de realizat, chiar și numai pentru că suma de parlamentari care ar trebui să se apropie de votul majoritar ar necesita aceeași voință de eliberare, de detașare din partea unui important număr de aleși ai poporului care întregesc astăzi tabăra aleșilor. Ei sunt conectați direct la privilegii, la aceleași privilegii semnalate de profesorul de matematică Mihaela Huncă. Se pare că profesia i-a dat posibilitatea să privească realitatea prin abstract, eliberând-o de partea emoțională a vieții, astfel încât operațiile de aritmetică elementară sau cele datorate matematicilor superioare nu se lasă intimidate, înlăcrimate, emoționate când vorbim despre morți, victime, dușmani, trădări, hoții, falsuri, corupție. O astfel de detașare, fără a invoca posibila fugă de răspundere, i-a dat voie Mihaelei Hun că să-și evalueze capacitățile de a mai fi în slujba a ceea ce ea considera că este, dar care în realitate s-a dovedit o mare cacialma, o minciună ordinară, un fals în acte publice, față de care ea, cu un ultim efort de conștiință nepătată, a decis să se delimiteze, să se detașeze, să iasă din forța centrifugă a partidului care prin mișcare se adună în jurul unui singur om. Acest singur om, se poate citi Liviu Dragnea, nu mai este ”cel mai iubit fiu al social democrației”, el devine o țintă pentru cei care și-au dat seama că și în acest caz superficialitatea este răutăcioasă, chiar dacă strălucește. Ne aduce aminte de reflexele luminii, intrată în contact cu mărgelele de sticlă colorată, născând acea feerie de jocuri ce-ți scoate din adâncul sufletului accente de admirație. Alături sau pe un nivel superior, cel puțin în arhitectura PSD, mai există o revoltată, un om de partid care nu mai este dispus să păstreze tăcerea, să înghită tot ceea ce-i mestecă liderul suprem al partidului, chiar dacă și ea are o notorietate greu de ignorat. Vorbim, astfel, de Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei care, în ultimele zile, a ieșit public contestând prezența lui Liviu Dragnea în fruntea tuturor deciziilor pe care Guvernul Dăncilă le ia, comportându-se ca un super-prim ministru. Deja apele în PSD devin tulburi, clocotitoare, din ce în ce mai greu de stăpânit. Nu se mai poate vorbi de sancţiunile deja ieșite din uz, ridicarea în picioare, punerea cu fața la perete și cu mâinile ridicate deasupra capului, alungarea din partid. Este necesară o nouă atitudine, o nouă reformulare a ceea ce înseamnă ”disciplina de partid”, în momentul în care aceasta începe să producă din în ce mai multe victime.
ADI CRISTI
