Riscul pentru sanatate al orelor petrecute pe scaun

            Comportamentul sedentar și perioadele îndelungate petrecute pe scaun au consecințe nocive pentru sănătate, chiar și în cazul persoanelor care fac sport sau care raportează implicarea ocazională în activitate fizică intensă sau moderată, arată rezultatele unui review sistematicpublicat în numărul din luna septembrie al revistei American Journal of Nursing.
            În ultimii ani, mai multe studii clinice au corelat perioadele îndelungate petrecute pe scaun sau la birou cu riscul de a dezvolta diferite boli cronice. Rezultatele acestui review sistematic examinează modul în care perioadele prelungite de sedentarism se constituie într-un factor independent de predicție pentru obezitate, boli cardiometabolice, diabet, anumite tipuri de cancer, precum și pentru mortalitate, indiferent de cauze. În acest studiu, riscurile discutate s-au corelat atât cu perioadele prelungite petrecute pe scaun (șapte sau mai multe ore pe zi petrecute pe scaun – cazul tipic al unei munci de birou), cât și cu perioadele raportate de stat pe scaun fără pauze de mișcare sau de activitate (în cazul celor care nu se ridică de pe scaun și nu fac pauze cel puțin o dată la 30 de minute).
            Până de curând, cercetările care au abordat problematica sedentarismului și-au propus să descopere cât sport sau câtă mișcare ar trebui să facem (Cât de des? Cât de intens? Cât timp?) pentru a contracara efectele nocive pe care stilul de viață modern, predominant sedentar, le are asupra sănătății noastre. În ultimii ani însă, tot mai multe studii au arătat că perioadele prelungite de stat jos se corelează cu un risc crescut pentru sănătate, chiar dacă persoanele în cauză raportează efectuarea „dozei recomandate” de activitate fizică intensă sau moderată. Altfel spus, perioadele prelungite de stat jos pun sănătatea în pericol chiar dacă facem sport ocazional, atrag atenția autorii studiului.
            În ultimele decenii, stilul de viață al celor mai mulți locuitori ai țărilor dezvoltate sau în curs de dezvoltare s-a schimbat dramatic. Progresele sociale, culturale, tehnologice și industriale au dus la o creștere a timpului petrecut în poziție așezat. În prezent, cele mai ulte persoane care au un stil de viață modern petrec mai mult de jumătate din zi pe scaun. La școală, la birou, în timp ce lucrează, în foarte multe contexte sociale, în drum spre birou, școală sau casă, în timp ce mănâncă, citesc, sau se recreează, cele mai multe persoane stau jos. Perioadele prelungite de sedentarism duc la scăderea gradului de stimulare al musculaturii scheletale, scăzând activitatea lipoprotein lipazei, care joaca un rol crucial în metabolismul lipidelor, inclusiv în producere HDL-colesterolului (așa-numitul „colesterol bun”), explică autorii studiului. Pentru a contracara aceste efecte negative, nu este suficient să facem mișcare de două-trei ori pe săptămână. Este nevoie să scădem timpul petrecut pe scaun, să ne ridicăm și să facem mișcare cât mai des.

Monica Georgescu

www.sanatateatv.ro