Liderul PMP, Eugen Tomac, îl acuză pe Liviu Dragnea că ar fi „şeful statului paralel” şi îi cere acestuia să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cererea vine în contextul unei fotografii postate pe Facebook de Victor Ponta în care Dragnea apare alături de George Maior.
„Liviu Dragnea nu mai poate păcăli pe absolut nimeni. A ţinut captivă o întreagă ţară, izolând-o de restul Europei şi condamnând-o la subdezvoltare prin jocuri politice mizerabile ce au un singur scop: salvarea! Don Liviu, nu mai merge! După ultimele dezvăluiri ar cam trebui să înţelegi că aici e capăt de drum şi trebuie să te opreşti. Nu ştiu dacă fotograful este Soros sau nu, dar cert este că am aflat şi noi cine este, de fapt, şeful statului paralel pe care trebuie să-l eliberăm de această povară. Aşa că, Don Liviu, e simplu: DEMISIA din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că urmează o comise de anchetă care va verifica cum ai ajuns “şeful” statului paralel”, a declarat liderul deputaţilor PMP, Eugen Tomac, într-o postare luni pe Facebook.
Acesta a adăugat că liderul PSD are multe explicaţii de dat în legătură cu acest subiect.
„Ai multe de explicat, însă până atunci nu mai ai niciun drept să fii în fruntea unei instituţii pe care ai compromis-o pentru câteva decenii. Nu mai există loc de interpretări şi fabulaţii. Pur şi simplu: DEMISIA din fruntea Camerei Deputaţilor!”,a conchis Tomac.
„Da , stimaţi români-Liviu Dragnea luptă de mult cu Maior, cu Kovesi , cu Statul Paralel , cu Soros-bla bla/ din interior luptă cu ei! Minciuni ridicole pentru cei care încă mai vor să se lase prostiţi! Ah-da/şi Liviu Dragnea este cel mai bun exemplu de familie tradiţională-nu e aşa? Adevărul este că Liviu Dragnea luptă doar ca să îşi ascundă banii de la Teldrum şi Farmavet, să scape de răspundere penală şi să îşi promoveze propriul interes!!! România, resursele sale naturale, Parlamentul, Guvernul sau PSD sunt simple instrumente pentru propăşirea lui Dragnea şi a familiei sale! Sper să îl întrebe Răzvan Dumitrescu în direct în emisiune/dacă nu are timp îi rog pe curajoşii din CEX ul PSD şi pe cei care îşi rup cămaşa de pe ei la televizor pt “Dl Preşedinte Dragnea” să îl întrebe cât de tare luptă el cu George Maior şi cu Kovesi în anii trecuţi! Trebuie să terminăm definitiv cu această minciună şi ipocrizie care îşi bate joc de bunul nostru simţ dar şi de viitorul nostru! Eu am această datorie!”, este mesajul pe Facebook al lui Victor Ponta care însoţeşte fotografia.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, duminică seară, că actualul ambasador al României în SUA George Maior urmează să fie chemat la audieri în Comisia de politică externă, precizând că acesta încă se mai crede directorul SRI şi că încă mai are întâlniri şi discuţii cu diverşi oameni.
„Pe noi ne interesează ca ofiţerii să aibă toate dotările asigurate, să fie plătiţi bine, să aibă infrastructură, logistică, dar trebuie văzut şi ţinut cont şi de contextual national şi de raportul cu celelalte instituţii. Adică nu se poate la nesfârşit şi poate în situaţia aceasta conducerile de la aceste servicii că noi nu mai acceptăm să iasă din matca constituţională. El crede că şi acum e directorul SRI (George Maior – n.r.). Face şi acum discuţii, jocuri, întâlniri politice. Aşa mi-a zis cineva alaltăseară. Să vedem dacă se va confirma sa nu. A fost în perioada asta în România şi au început ceva tulburări la partid. Doar remarcam o coincidenţă”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.