Confidențialitatea datelor medicale este un drept fundamental al pacienților

Colegiul Medicilor din România (CMR) declară că „este apărătorul de drept şi firesc al intereselor pacienţilor” și, din această poziție, face apel la respectarea confidenţialităţii datelor privind sănătatea pacienţilor. „Confidenţialitatea datelor de sănătate ale tuturor pacienţilor este un drept fundamental, consfinţit de legile naţionale şi europene”, se menționează într-un comunicat oficial al instituției.
„Facem un apel ferm la respectarea drepturilor tuturor pacienţilor români, indiferent de diagnostic şi de contextul în care se află bolnavul”, a declarat dr. Gheorghe Borcean, preşedintele CMR,.
Apelul la respectarea confidențialității datelor privind sănătatea pacienților a fost făcut în contextul în care Darius Vâlcov, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru, a postat pe o rețea de socializare un document medical al unui protestatar din Piaţa Victoriei, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice.
Conform Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale, chiar și după decesul acestuia. De asemenea, informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.