Pe 9 septembrie, la Palatul Culturii din Iași a avut loc festivitatea de absolvire a „Școlii de Toamnă Cantus Mundi” Iași. Vocile a 200 de copii s-au unit în cadrul unui recital dirijat de Teodora Jaworski, membră a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și trainer la „Școala de Toamnă Cantus Mundi Iași”. Îndelung aplaudat de cei peste 300 de spectatori, momentul muzical a fost o bună ocazie ca tinerii absolvenți să prezinte în fața publicului ceea ce au învățat, timp de aproape o săptămână, la „Școala de Toamnă Cantus Mundi Iași”. „A fost o provocare la început. Însă din momentul în care i-am cunoscut mai bine atât pe copii, cât și pe profesori și m-am convins cât de dornici sunt să învețe, m-am bucurat enorm. Au fost foarte receptivi și acest lucru a contat foarte mult, reușind să absoarbă ca un burete toate informațiile primite într-un timp destul descurt. Iar concertul a fost nemaipomenit. Am văzut lacrimi în ochii părinților de emoție să își vadă copiii cântând așa frumos. A fost o experiență minunată”, a declarat Teodora Jaworski. În perioada 5 – 8 septembrie, 200 de elevi și 34 de profesori au participat la „Școala de Toamnă Cantus Mundi Iași”, proiect educațional oferit gratuit de Programul Național Cantus Mundi, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași și Primăria MunicipiuluiIași. Atelierele au fost găzduite de Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” și susținute de doi dintre membrii Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – Teodora Jaworski și Emanuel Pecingină – și de formatori ai Programului Național Cantus Mundi: Lăcrămioara-Ana Pauliuc, Marilena Rădulescu și Ana-Maria Rusu. „Inspectoratul Școlar Județean Iași a avut onoarea să realizeze această activitate alături de echipa Corului Madrigal și Cantus Mundi, Școala de Toamnă aducând în atenție nu doar cântul coral, nu doar educația muzicală,dar și dezvoltarea personală a copiilor prin intermediul muzicii”, a declarat Irina Petronela Florian, inspector şcolar pentru educație muzicală. „Timp de aproape o săptămână, elevii care au participat la „Școala de Toamnă Cantus Mundi Iași” au avut ocazia să învețe noțiuni muzicale de bază, pornind de la muzica din filme și desene animate și s-au familiarizat cu jazz-ul și cu muzica ușoară. Profesorii au aflat despre cum pot contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor prin muzică și au descoperit bazele dirijatului coral și felul în care apartenența la un cor modifică pozitiv comportamentul membrilor săi”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Proiectul „Școala de Toamnă Cantus Mundi Iași” face parte dintr-un amplu demers educațional, desfășurat de Programul Național Cantus Mundi, care caută să propună la nivel național oferte educaționale și culturale de elită, cum a fost și „Școala de Vară Cantus Mundi”,desfășurată în perioada 9 iulie – 1 august, în București. Aici, timp de aproape o lună, peste 300 de copii au frecventat zilnic atelierele gratuite ale şcolii, cu tematică diversă, de la cor, actorie și percuție şi până la improvizație, dezvoltare personală, mișcare scenică și jocuri. Cele peste o mie de ore de atelier au fost susținute de nume sonore în domeniul muzical, artistic și educațional, printre aceștia aflându-se Anna Ungureanu – dirijorul celebrului Cor Madrigal, percuționistul Zoli Toth, sau cântăreața de jazz Irina Sârbu. Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de dirijorul Ion Marin și derulat prin implicarea voluntară a membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După şapte ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 900 de coruri. Peste 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății. (E.M.)