Garantarea accesului egal al pacienţilor europeni la terapii şi medicamente inovative reprezintă una dintre provocările cheie ale politicii farmaceutice din Europa, a afirmat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care se află la Viena, la reuniunea informală a miniştrilor Sănătăţii din cadrul Preşedinţiei austriece a Consiliului UE.
Sorina Pintea, însoţită de secretarul de stat Cristian Grasu, participă la Viena, în aceste zile, la reuniunea informală a miniştrilor Sănătăţii din cadrul Preşedinţiei austriece a Consiliului UE. În cadrul reuniunii, ministrul român al Sănătăţii are discuţii cu omologii europeni asupra unor teme de importanţă majoră pentru România. Una dintre ele priveşte provocările statelor UE pentru reglementarea şi furnizarea de medicamente autorizate centralizat la nivelul UE. O altă temă vizează investiţiile în infrastructura digitală de sănătate, se arată într-un comunicat al MS transmis AGERPRES.
„Garantarea accesului egal al pacienţilor europeni la terapii şi medicamente inovative reprezintă una dintre provocările cheie ale politicii farmaceutice din Europa. Fără dovezi suficiente cu privire la eficacitatea medicamentelor, acestea nu ar trebui autorizate. Este nevoie de un studiu de eficacitate postautorizare pentru a confirma raportul beneficiu – risc al unui produs. Considerăm că pentru o aprovizionare echilibrată cu medicamente scumpe ar putea fi aplicate politici care să prevadă publicarea datelor privind includerea pe piaţă a medicamentelor autorizate şi un preţ convenabil în fiecare stat european”, a spus Sorina Pintea, la întâlnire.
Cu această ocazie, ministrul Sănătăţii a subliniat că investiţiile în sănătatea digitală, ca de exemplu prescripţia medicală sau dosarul electronic al pacientului, au avut rezultate pozitive din punct de vedere al reproiectării metodelor de livrare a asistenţei medicale.
Potrivit sursei citate, România militează pentru dezvoltarea la nivel european de programe care pot susţine preluarea instrumentelor şi serviciilor e-Health.
Ministrul Sorina Pintea consideră că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE pe domeniul Sănătăţii, în condiţiile în care, în prezent, asigură preşedinţia din umbră.
„Vor fi preluate dosarele tematice nefinalizate, dar vor fi propuse şi propriile teme de dezbatere în domeniul rezistenţei antimicrobiene şi a infecţiilor asociate, a prevenţiei prin vaccinare, dar şi a accesului pacienţilor noştri la medicamente”, a precizat ministrul. AGERPRES