Zeci de copii din comunele Bălțați, Mogoșești-Iași, Comarna, Schitu-Duca și Horlești au primit ghiozdane și rechizite, uniforme școlare și alte articole vestimentare în cadrul campaniei “Am ghiozdanul meu”, iniţiată de Organizaţia Judeţeană a Femeilor Liberale Iaşi. În cadrul acestei acţiuni, coordonate de Vera Pricope, prim-vicepreședinte al Biroului Permanehnt Judeţean al Organizaţiei Femeilor Liberale Iaşi şi Rodica Popa, vicepreședinte al BPJOFL, au fost donate 65 de ghiozdane cu rechizite şi zece uniforme şcolare, precum şi alte articole vestimentare. “În cadrul acestei acțiuni am strans multe zâmbete și îmbrățișări de la fiecare copil în parte, iar acum, la final de campanie, le oferim la rândul nostru, tuturor celor care ne-au oferit sprijin”, a declarat Vera Pricope. „Este un proiect social de suflet, în care ne implicăm mereu la început de an școlar, din dorinţa de a oferi un mic cadou copiilor provenind din familii cu o situaţie financiară fragilă. Pentru noi, ca femei liberale și mame deopotrivă, educația este cea dintâi prioritate care ne deschide agenda de lucru. Educația este despre prezent și viitor, despre ce facem azi pentru a contura un viitor mai bun cetățenilor României. Un popor care astăzi se educă, mâine va inova, iar inovarea generează progres, prosperitate și o viață mai bună copiilor noștri. Consider că este timpul ca noi toți, dascăli, părinți și comunitate, să ne unim eforturile în lupta de prevenire a abandonului şcolar, să oferim un sprijin concret micuților ce sunt acum pe drumul cunoașterii, al descoperirii unui nou univers și al formării personalității”, a afirmat, la rândul său, Maria Cabalău, președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale Iași. (E.M.)