24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Scena politică românească, o dată cu exclamaţia ”a venit toamna și școala a început”, intră în normalitatea seismelor din ce în ce mai dese, generate de faptele zilei, fără ca această prezumtivă descărcare să ne liniștească, să ne ferească de acea mișcare telurică care ne va pune în genunchi și va lăsa ghilotina timpului să-și facă treaba. Nu suntem un popor liniștit. Nu ne simțim bine stând în bănci cu mâinile la spate. Să se audă musca. Să fim atenți, încordați, gata oricând să reacționăm, dar nu cum vrem noi, ci cum sună decizia, indicația prețioasă sau mai nou, recomandarea europeană.
Pe această scenă plină de spini, de bălți din ce în ce mai mari, mai acaparatoare, de sânge, se joacă de fapt piesa de teatru numită ”Viața de fiecare zi, a fiecăruia din noi”. Plină de conflicte, plină de tensiuni, plină de deziluzii, dezamăgiri, regrete, amăgiri. Un personaj principal, pus să joace sub formă de umbră, este conștiința fiecărui om care și-a asumat singur rolul de a decide și pentru ceilalți. I s-a spus ”homo politicus”, omul care se amestecă în toate, fără a avea cunoștințele necesare în toate, omul care își dedică tot timpul binelui celorlalți, dar nu ezită ca acest bine să pornească de la el (chiar și cu aceeași îndrăzneală de a gusta el mâncarea, să nu care cumva să fie otrăvită).
Scena, despre care vorbeam, este ocupată de dramoleta ”Gabriela Firea versus Liviu Dragnea”. Sincer îmi pare rău de Gabriele Firea, poetă la origini și în profunzimea Eului ei, dar și un ambițios om politic, este adevărat fără acea experienţă necesară care ar fi trebuit să o transforme într-o vulpe eficientă pe această scenă a timpului prezent.
Primarul General al Capitalei a căzut de fapt în propria sa capcană. Aceleași reacții pe care le-a avut față de revoltații pesediști de dinaintea sa, Sorin Grindeanu, MIhai Tudose, dar și Mihai Chirica, primarul Iașilor, îi sunt astăzi rezervate și ei, fiind scoasă la tablă să spună electoratului pesedist când a fost Gabriela Firea, adevărata! Aceasta este una dintre cele mai vânate slăbiciuni, atât de adversarii poltici, cât mai ales de un electorat din ce în ce mai atent cu mișcările populismului jalnic și lipsit de profunzimile pe care totuși le invocă. Lipsa de constanță, schimbarea ”adevărului” după cum îi cade ei bine, vine să complice nu numai situația Primarului General al Capitalei în ochii bucureștenilor (cu tot noianul de adeziuni smulse de la cei pe care ea i-a numit, sau de pixul căreia mai rezistă numirea în funcțiile administrației publice), cât mai ales și reacția ”săritului în ajutor” pentru politicianul care a avut (și încă mai are) cea mai bună imagine dintre politicienii PSD.
Pe fond, acum, Gabriela Firea are dreptate. Aceeași dreptate pe care ea a contestat-o atunci când a fost vorba de Mihai Chirica, de exemplu, primarul Iașilor care a fost primul care i-a cerut lui Liviu Dragnea să facă un pas lateral, atunci când toți au început să sfââșie din PSD pe motiv de lider afectat de o condamnare penală, care și astăzi mai stă deasupra capului teleormăneanului, afectând cronic deja credibilitatea PSD. Iată de ce, zbatera găinii fără cap, interpretată, trebuie să recunoaștem, până la un anumit punct, cu talent, de Gabriela Firea, nu mai este credibilă. NU mai adună simpatizanți. Totul este transferat unei banale dispute a unui recalcitrant al Partidului, care este certat cu disciplina de partid, atâta timp cât votul unanim, nemilos și fără drept de apel al organismelor de conducere ale Partidului au trimis-o pe Gabriela Firea acasă. Acum, după ce prietena mea într-ale poeziei, s-a blocat în costumul cu Ioana d’Arc, așteptând ca poporul de pesediști să o urmeze, să nu reacționeze la privirea de gheață a teleormăneanului, nu-mi rămâne decât să constat că drumul ales nu este altul decât un drum închis, fără a fi interzis. Un drum la capătul căruia se află prăpastia, calea fără întoarcere, drumul oaselor. Cu fiecare zi petrecută în acest ton al dezvăluirilor, pe care le-a păstrat la rândul ei, pentru astfel de momente, nu face altceva decât să adauge cărămizi peste cărămizi la zidul în fața căruia se va așeza singură, se va lega la ochi singură, își va citi condamnarea la moarte singură și va apăsa pe trăgaciul trandafirilor (primiți de la Liviu Dragnea), singură. Astfel, vor consemna cronicarii, este pe punctul de a a se sfârșii o frumoasă și tragică poveste, în care poezia Gabrielei Firea a fost eliberată din corsetul nedrept, dar oțelit, al experienţei ei de om politic, ceea ce mă face să sper că Poeta își va lua menirea talentului ei natural în serios și va aștepta să o invit la Festivalul Internațional ”Poezia la Iași”, din 2019 sau 2020…(dovedind astfel că pot fi îngăduitor, înțelegător, permisiv pentru cei hărăziți harului creator de noi stele, de noi galaxii, trecând astfel de la centura capitalei la Calea Lactee).
ADI CRISTI
