Breaking News

Papa Francisc i-a convocat pe preşedinţii Conferinţelor Episcopale pentru a discuta despre abuzuri

Papa Francisc i-a convocat pe preşedinţii Conferinţelor Episcopale din întreaga lume la o întâlnire ce va avea loc anul viitor, între 21 şi 24 februarie la Vatican, pentru a discuta despre prevenirea abuzurilor împotriva minorilor, informează miercuri Sfântul Scaun citat de EFE.

„Sfântul Părinte, după ce a ascultat Consiliul Cardinalilor, a convocat o reuniune cu preşedinţii Conferinţelor Episcopale din întreaga lume pentru a vorbi despre prevenirea abuzurilor împotriva minorilor şi adulţilor vulnerabili”, a informat directoarea adjunctă a biroului de presă al Vaticanului, Paloma García Ovejero.

Papa Francisc urmează să primească joi mai mulţi episcopi din SUA în urma scandalului privind abuzurile sexuale care au zguduit Biserica Catolică.

Este vorba de scandaloasele şi teribilele concluzii ale raportului Curţii Supreme a statului Pennsylvania (SUA) care documentează 300 de cazuri de „sacerdoţi prădători” sexuali din şase dioceze şi identifică aproape 1.000 de minori victime ale acestora. AGERPRES