Breaking News

Pavilionul ‘Study in Romania’, organizat de CNR, promovează la Geneva învăţământul superior românesc

Învăţământul superior românesc este promovat de Consiliul Naţional al Rectorilor la Geneva, la Conferinţa Asociaţiei Europene pentru Educaţie Internaţională – EAIE 2018, eveniment vizitat anual de mii de participanţi din zeci de ţări ale lumii.

Organizat sub egida Consiliului Naţional al Rectorilor din România şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, pavilionul „Study in Romania” este o iniţiativă destinată internaţionalizării învăţământului superior românesc şi este susţinută prin portalul www.studyinromania.gov.ro.

În perioada 11-14 septembrie 2018, peste 100 de reprezentanţi ai mediului academic din România sunt prezenţi la cea de-a 30 a ediţie a EAIE. Astfel, la Geneva sunt prezente 30 de universităţi româneşti, cu 9 mai multe decât în anul anterior, împreună cu reprezentanţi de cel mai înalt nivel ai Ministerului Educaţiei Naţionale, Agenţiei Naţionale Erasmus, UEFISCDI, Misiunii permanente a României la ONU şi Ambasadei României în Elveţia.

„Reprezentanţii mediului academic din ţara noastră promovează la Geneva mesajul că şi în România există universităţi competitive la nivel global, atât în domeniul educaţiei cât şi în cel al cercetării, internaţionalizarea reprezentând, în sine, un certificat de calitate. România oferă un mediu de studiu adecvat şi sigur, precum şi un nivel de trai de calitate în campusurile universitare, la costuri rezonabile, comparativ cu alte ţări europene. În plus, CNR promovează şi o bogată ofertă de burse de studiu oferite prin efortul universităţilor româneşti”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, prof. Sorin Mihai Cîmpeanu.

În acest an, participarea la eveniment este dedicată Centenarului Marii Unirii, iar principalele obiective ale delegaţiei României constau în stabilirea de noi parteneriate pentru proiecte educaţionale şi de cercetare ştiinţifică, precum şi creşterea vizibilităţii şi atractivităţii României ca destinaţie de studii universitare.

Totodată, se promovează evidenţierea potenţialului de care dispune Romania ca pol tehnologic regional.

Potrivit reprezentanţilor oficiali ai evenimentului, conferinţa şi Expoziţia Anuală EAIE reprezintă cel mai important eveniment de tipul congreselor profesionale organizate în Europa în domeniul învăţământului superior şi al doilea la nivel global.

„Este cea mai mare conferinţă din Europa în ceea ce priveşte educaţia superioară. Anul trecut am avut 6.000 de participanţi la Sevilla. (…) Orice se întâmplă în domeniul educaţiei universitare veţi găsi aici de-a lungul acestor zile, pentru că avem aici vocile profesioniştilor. Avem workshopuri şi sesiuni, astfel că, fie că lucraţi într-un birou internaţional, fie că aveţi de-a face cu acreditările sau că încercaţi să atrageţi studenţi în şcolile de vară, acesta este locul în care trebuie să fiţi”, a declarat vicepreşedintele EAIE Sabine Pendl în cadrul unei întâlniri cu preşedintele CNR, Sorin Mihai Cîmpeanu, ambasadorul României la ONU, Adrian Cosmin Vieriţa, rectori şi cei aproape 100 de reprezentanţi ai universităţilor româneşti. Sabine Pendl va deţine pentru 2 ani mandatul de preşedinte al EAIE.

Potrivit acesteia, din ce în ce mai mulţi români participă activ la această conferinţă, iar reprezentanţii EAIE consideră România un stat de referinţă in domeniul învăţământului superior.

„Noi spunem că multe ţări întâmpină dificultăţi, dar unele dintre ele le rezolvă într-un mod extrem de profesionist, unele dintre ele tratează educaţia superioară drept un instrument prin care pot fi asumate beneficii pentru viitor şi acesta este cazul României. Iar unul dintre semne este că atât de mulţi sunteţi astăzi aici şi că atât de mulţi dintre dumneavoastră vor participa la conferinţă şi sperăm că veţi reveni în fiecare an”, a mai spus Sabine Pendl.

Potrivit CNR, EAIE este cea mai reprezentativă asociaţie de specialişti în domeniul internaţionalizării educaţiei, caracterizându-se ca ‘centru independent de expertiză, networking şi resurse în domeniul internaţionalizării învăţământului superior’.

Cea mai importantă activitate a EAIE este reprezentată de organizarea Conferinţei şi a Expoziţiei Educaţionale Anuale, completate de programe de training, oferirea de resurse pentru formare şi informare, consultanţă şi lobby.

La conferinţa EAIE de la Geneva din acest an participă aproximativ 6.000 de persoane şi sunt reprezentate 95 de ţări. În cadrul evenimentului sunt organizate 40 de pavilioane naţionale şi au loc 250 de sesiuni de specialitate şi workshop-uri.

Din delegaţia României fac parte reprezentanţi ai CNR, MEN, CNRED, UEFISCDI, ANPCDEFP, precum şi rectori şi reprezentaţi ai universităţilor româneşti. AGERPRES