Ieşenii vor putea circula gratuit cu mijloacele de transport în comun sâmbătă, 22 septembrie, în intervalele orare 07.00 – 09.00, 12.00 – 14.00 şi, respectiv, 16.00 – 18.00, în cadrul unei campanii iniţiate de Compania de Transport Public (CTP), care are ca scop protejarea mediului înconjurător şi care este inclusă în cadrul Săptămânii Europe a Mobilităţii. Condiţia pentru a putea călători gratuit cu tramvaiul sau autobuzul este ca cei care doresc să utilizeze mijloacele de transport în comun în aceste intervale orare să dețină pliantul dedicat „Zilei mondiale fără mașină”, care se aniversează în întreaga lume pe data de 22 septembrie, pus în circulație de către CTP. Flyer-ul poate fi procurat de la tonetele de bilete, începând din dimineața zilei de sâmbătă, 22 septembrie, sau din mediul online (de pe site-ul nostru, http://www.sctpiasi.ro/stiri/ziua-mondial-f-r-ma-ini.html, de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/…/a.84383198245…/1172197842949503/… etc). De asemenea, pliantul poate fi descărcat și salvat pe telefonul mobil în format electronic. Acesta va fi prezentat controlorilor, atunci când își vor desfășura acțiunile specifice în mijloacele de transport. „Scopul oferirii de călătorii gratuite în Săptămâna Europeană a Mobilității 2018 este acela de a îi încuraja pe cetățeni să acorde o mai mare importanță transportului în comun, atât din punct de vedere al respectului pentru mediul înconjurător, cât și al aglomerării traficului de către mașinile personale folosite pentru drumul către/dinspre locul de muncă”, precizează reprezentanţii CTP Iaşi, într-un comunicat. De asemenea, tot sâmbătă, 22 septembrie, în intervalul orar 10.00 – 14.00,CTP Iași pune la dispoziție și curse speciale cu „tramvaiul de epocă”, pe itinerariul Dacia – Podul de Piatră – Gara Internațională – Baza 3 – Tătărași Nord – Baza 3 – Podu Roș – Palatul Culturii – Târgu Cucu – Rond Copou – Târgu Cucu – Podu – Roș – Rond Tehnopolis – Târgu Cucu – Piața Unirii – Rond Canta – Gara Iași – Podul de Piatră – Depou Dacia. Călătoriile cu vagonul din anii 1900 pot fi făcute în aceleași condiții, pe baza pliantului despre Ziua mondială fără mașini. „Îi invităm cu mare drag pe toți cetățenii care lucrează sâmbătă să renunțe la autoturisme, să aleagă transportul în comun și, astfel, să ni se alăture în demersul nostru, al tuturor, privind lupta pentru un mediu mai curat”, se mai arată în încheierea comunicatului dat publicităţii de compania de transport public. (E.M.)