Conferinţă susţinută de Ion Vianu la Iaşi: „Post omul şi psihiatria”

Joi, 4 octombrie, ora 18.00, la Atrium Pallas Mall (nivel D) din Iaşi, va avea loc conferinţa „Post omul şi psihiatria”, susținută de scriitorul și psihiatrul Ion Vianu. Evenimentul se va desfăşura în cadrul Tîrgului de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”, care va avea loc în perioada 3-7 octombrie.

Editura Polirom a publicat de curînd volumul În definitiv…, Ioana Scoruş în dialog cu Ion Vianu, în colecţia „Ego-Grafii”, şi Frumuseţea va mîntui lumea și alte eseuri, ediţie adăugită, cartonată.

În definitiv…

„Nu poți fi scriitor dacă nu scrii tot timpul. N-aș zice că e un viciu, fiindcă viciile te dărîmă, te distrug. A scrie devine un obicei necesar supraviețuirii, așa cum am spus. Fără scris te pierzi, te rătăcești, sînt ani de cînd nu fac decît asta, să scriu, și sînt conștient că asta mă ține-n viață. Nu glumesc.” (Ion Vianu)

„Îmi este cu mult mai greu să justific în fața cititorului invitația pe care i-am făcut-o lui Ion Vianu de a purta un dialog. Uneori, lucrurile au un sens al lor care-ți scapă. Aș putea înșira o mulțime de argumente tari, în virtutea cărora am văzut necesitatea acestei cărți, dar îmi dau seama că ar fi doar un discurs gol, chiar dacă întemeiat… Ion Vianu îmi făcuse din nou onoarea de a-mi prilejui un dialog cu unul dintre cei din urmă descendenți ai unei aristocrații veritabile, din alte vremuri, o aristocrație care nu ține cont de culoarea sîngelui, ci de valorile pe care și bunicii, și părinții mei mi le-au dat și pe care, fără îndoială, și Ion Vianu le-a dat mai departe copiilor și nepoților săi. Înnobilată de contactul cu Ion Vianu, am speranța că și alții se vor simți înnobilați citind această carte.” (Ioana Scoruș)

Frumuseţea va mîntui lumea și alte eseuri

Trăim într-o lume în care totul se schimbă. Într-o alergare epuizantă, omul rămîne în urma timpului. Ne vom pierde în vîrtej? Într-o incursiune de la Biblie la Faust, de la Antigona la miturile și iluziile omului contemporan, Ion Vianu caută repere și remedii. Unul este Frumusețea, despre care Dostoievski și alte mari spirite au spus că poate mîntui lumea. „Omul de azi suferă metamorfoza. Acceptînd, salutînd transformarea, căutăm puncte de orientare fără de care umanitatea din noi ar înceta să existe.” (Ion Vianu)

Ion Vianu s-a născut la București în 1934. Studii de filologie clasică, neterminate. Doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, București. Voiaje de studii în Germania Democrată, Franța. 1964-1977: Colaborează la ContemporanulViața RomâneascăLuceafărul etc. 1975: Publică un volum de eseuri, Stil și persoană, premiat de Uniunea Scriitorilor, și o Introducere în psihoterapie. 1977: Emigrează, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabilește în Elveția, practicînd psihiatria. Este prezent în mișcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. Începe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua pînă în ultimii ani, în țară. 1990: Revine din ce în ce mai des în România, unde se reinstalează. Publică, în genuri diverse: memorialistică (Amintiri în dialog – cu M. Călinescu –, Exercițiu de sinceritate); romane: Caietele lui OziasVasiliu, foi volanteParamneziiNecredinciosulAmor intellectualis („roman autobiografic“), distins cu mai multe premii, printre care și „Cartea Anului“ (2010), și Arhiva trădării și a mîniei. În domeniul eseisticii, publică: Blestem și BinecuvîntareInvestigații mateineApropieriElegie pentru Mihai.