Medicul primar de boli infecţioase Corneliu Popescu de la Spitalul „Victor Babeş” a declarat miercuri că pacientul suspect de febră tifoidă are o stare generală alterată, în sensul că este foarte slăbit.
„Pacientul are o stare generală alterată, în sensul că este foarte slăbit ca şi când ori are o boală care îl consumă, ori a avut o boală care l-a consumat şi acum recuperează. A scăzut în greutate foarte mult în ultimele luni”, a spus medicul.
El a menţionat că nu avea febră când a fost adus la spital, era stabil din punct de vedere cardiologic, respirator.
„Nu avem încă o confirmare clară nici din analizele efectuate de noi, nici din analizele pe care le-a adus pacientul de acolo, care sunt foarte sumare, nu avem foarte multe date, nu putem să tragem nişte concluzii foarte clare”, a arătat Popescu.
Potrivit medicului, febra tifoidă este o infecţie bacteriană dată de către Salmonella typhi iar manifestările pot să fie multiple, dar în general este vorba de febră, inapetenţă, anorexie, posibil scădere în greutate, posibil scaune diareice.
Totodată, debutul boli poate să fie fără manifestări vizibile sau brusc.
„În 20-30% din cazuri, debutul este brusc”, a precizat medicul.
O aeronavă Turkish Airlines care a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti a fost izolată la sol, marţi seară, din cauza unui pasager român care prezenta simptome de febră tifoidă.
În aeronavă, care venea de la Istanbul şi a aterizat la 19,45, erau 194 de pasageri. Aceştia au fost debarcaţi în jurul orei 21,50, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. AGERPRES