Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va înființa un centru de studii coreene, prin proiectul ROK Center for Korean Studies. Proiectul este finanțat de organizația The Academy of Korean Studies, prin Korean Studies Promotion Service, cu suma de 96 de milioane WON (circa 342.022 lei).
Astfel, UAIC își propune dezvoltarea studiilor coreene în România prin introducerea de cursuri, derularea de activități de cercetare, organizarea de conferințe, seminarii, ateliere și alte activități de popularizare. Un alt obiectiv al proiectului îl reprezintă dezvoltarea resurselor umane în domeniul studiilor coreene, prin crearea și susținerea unei echipe internaționale de cercetători și orientarea activității studenților în domeniu. De asemenea, prima universitate modernă din România urmărește sporirea înțelegerii culturii coreene prin promovarea și studiul mobilității oamenilor, bunurilor și ideilor coreene.
În cadrul Centrului de studii coreene vor avea loc, pe parcursul celor trei ani de proiect, patru cursuri facultative la care se va putea înscrie orice student UAIC: Elemente de istorie și civilizație coreeană, Cultura și civilizația coreeană de-a lungul timpului, Dezvoltare economică și societală în Coreea și Literatura, arta și gândirea coreeană. În cadrul proiectului sunt prevăzute și burse studențești, astfel încât doi studenți vor beneficia de câte o bursă anuală pe bază de competiție. De asemenea, centrul va organiza diverse evenimente, precum conferințe internaționale, ateliere, prelegeri publice, seri de film coreean sau un festival al culturii coreene, dar va facilita și publicarea de articole în reviste, volume ale conferințelor, volum de autor și carte tradusă.
Echipa de proiect este formată din Prof. univ. dr. Henri Luchian – directorul Centrului (prorector UAIC), Lect. Oana Cogeanu – director de proiect (cadru didactic UAIC), Hak Je Yu – cercetător (UAIC), Irina Roibu – cercetător (UAIC/ Hankuk University of Foreign Studies), Yong Heo – expert (Hankuk University of Foreign Studies, Coreea) și Judit Nagy – expert (Károli Gáspár University, Ungaria). De asemenea, vor fi implicați studenții bursieri, cadre didactice și cercetători invitați.