Meteorologii au prognozat ploi şi răcirea vremii

Toamna va încerca să intre în forţe în următoarea săptămână, când mercurul termometrelor va coborî cu până la zece grade, iar în mare parte a ţării se aşteaptă ploi, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), schimbarea vremii se va resimţi deja la finele săptămânii curente. Astfel, duminică, în toată ţara se aşteaptă temperaturi încadrate între 15-20 de grade Celsius, ziua, şi 8-13 grade, noaptea. La fel, de duminică încep ploile, care vor fi de scurtă durată în zonele de centru şi sud, însă se vor menţine mai multe zile în regiunea de nord.

Luni, 24 septembrie, vara va intenţiona, totuşi, să-şi revendice poziţiile, cu valori termice de până la 28 grade, pe întreg teritoriul ţării, însă de marţi tendinţa de răcire va reveni. Conform datelor SHS, pe parcursul săptămânii următoare la nord se aşteaptă scăderi de temperatură până la 10 grade Ceslius, ziua, şi trei grade, noaptea. Tradiţional, la centru şi sud, va fi cu câteva grade mai cald, dar în medie mercurul termometrelor nu va indica mai mult de 19 grade Celsius.

De asemenea, în următoarea perioadă rămâne valabil  Codul Galben de poluare în municipiile Chișinău și Bălţi, unde specialiştii au atestat un nivel sporit al poluării aerului cu dioxid de azot. Medicii recomandă reducerea maxim posibilă a duratei aflării în zonele industriale, fiind preferabile plimbările pe jos în zonele verzi. Persoanelor cu maladii ale sistemului cardio-vascular şi ale căilor respiratorii li se solicită reducerea sarcinilor fizice.