Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a participat, în perioada 20-23 septembrie, la întâlnirea anuală a Consorțiului Universităților din Republica Moldova – România – Ucraina, organizată la Vatra Dornei de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. La eveniment au fost reprezentate toate instituțiile de învățământ superior membre ale Consorțiului: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Întâlnirea a debutat cu mesajul de bun venit al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, adresat de prof. univ. dr. Ștefan PURICI – prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană și a continuat cu o prezentare despre instituția gazdă, susținută de prof. univ. dr. ing. Mihai DIMIAN – ordonator de credite și prorector cu activitatea ştiinţifică. Au urmat mesaje de salut din partea reprezentanților tuturor universităților membre, mesajul UAIC fiind evocat de prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, ordonator de credite și prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public.
În continuare, fiecare universitate a susținut o prezentare a activităților derulate în contextul apartenenței la Consorțiu. Prof. univ. dr. Henri Luchian, prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare, a prezentat cooperarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul Consorțiului Universităților din Republica Moldova-România-Ucraina. În anul universitar 2017/2018 au avut loc 941 de vizite academice în Republica Moldova, dintre care 837 la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și la Universitatea de Stat din Moldova. Totodată, au avut loc 40 de vizite academice în Ucraina, dintre care 10 la Universitatea Naționala Iurii Fedkovich din Cernăuți. Colaborarea cu facultățile de Drept din Universitățile de Stat din Bălți, Cahul, Chișinău a continuat în cadrul proiectului „Patrulaterul Facultăților de Drept”. Alături de facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, UAIC a fost reprezentată la ediția 2018 a Hexagonului Facultăților de Drept, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În luna mai 2018, UAIC a găzduit Forumul internațional „Universitatea în societate: Cooperarea transfrontalieră și dezvoltarea regională”, la care au participat reprezentanți ai mediului academic din peste 14 universități din: Polonia, Ungaria, Belarus, Republica Moldova, Ucraina și România. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ENACTED – European Union and its neighbourhood. Network for enhancing EU’s actorness in the eastern, coordonat de Centrul de Studii Europene al UAIC. Tot în luna mai a acestui an a avut loc Conferința masteratului de Lingvistică aplicată de la Catedra de engleză a UAIC, la care au participat cu lucrări și studenți de la masteratul de didactică al Catedrei de engleză de la Cernauți.
În perioada 9 – 22 iulie 2018 s-a derulat prima ediție a Școlii de Vară JASSY (a Journey through hArd sciences, economicS, Social sciences and the tourism industrY), la care au participat studenți din Austria, Coreea de Sud, Germania, Maroc, Republica Moldova și Ucraina. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a găzduit 42 de participanți din Republica Moldova și Ucraina, dintre care 36 de la instituțiile partenere în consorțiu din Republica Moldova și 6 de la Universitatea Națională Iurii Fedkovich din Cernăuți.
De asemenea, prin Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, UAIC derulează, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, proiectul bilateral INFORM – Instrumente manageriale şi informaţionale pentru stimularea cercetării în universităţi, care își propune creşterea capacităţii instituţionale de cooperare ştiinţifică internaţională.
În cadrul programului Eugen Ionescu, finanțat de Guvernul României prin intermediul Biroului Regional al Agence Universitaire de la Francophonie, un doctorand și un cadru didactic de la Universitatea de Stat din Moldova au derulat, în anul academic 2017/2018, stagii de cercetare doctorală, respectiv postdoctorală la Facultatea de Istorie a UAIC.
La întâlnirea anterioară a Consorțiului, care a avut loc la Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova și-a manifestat intenția de a face parte din Consorțiu. În cadrul întâlnirii de la Vatra Dornei, universitățile membre au votat în unanimitate aderarea celei de-a șaptea instituții.
Conform procedurilor, la finalul lucrărilor s-a stabilit prin vot instituția care preia președinția Consorțiului, anume Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, care va organiza următoarea întâlnire.
Din delegația care a reprezentat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la această întâlnire au mai făcut parte prof. univ. dr. Corneliu IAȚU – Prorector pentru strategie, dezvoltare instituţională şi managementul calităţii, prof. univ. dr. Ionel MANGALAGIU – Prorector pentru programe de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoştinţe și Costel PALADE, Director General Administrativ.
Consorțiul Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina a fost constituit în 2011, stabilindu-și ca scop dezvoltarea colaborării în domeniile științific și didactic între cele șase Universități.