România Digitală, al treilea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, se lansează joi, la BCU

România Digitală, al treilea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, în coordonarea lui Radu Puchiu, Marius Stoian şi Marcel Foca, apărut la Editura Club România, va fi lansat joi, în cadrul unei conferinţe ce va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară.

Lucrarea, care reuneşte viziunile a 135 de autori într-o abordare unitară a digitalizării, oferă „concepte şi instrumente operaţionale pentru transformarea digitală a statului, economiei şi societăţii româneşti”, precizează Club România.

Printre autori se numără actuali şi foşti miniştri şi secretari de stat, reprezentanţi de direcţii, agenţii guvernamentale şi instituţii europene, membri şi cercetători ai Academiei Române, reprezentanţi ai mediului universitar, experţi în politici publice şi guvernanţă digitală, antreprenori, consultanţi din „The Big Four”, bancheri, jurişti, studenţi şi doctoranzi, antreprenori sociali, reprezentanţi din sfera politică, cu expertiză în e-guvernare.

Potrivit coordonatorilor, „procesul transformării digitale a lumii dincolo de bani, pieţe sau dominaţie strategică este o ‘competiţie a binelui’ „: „Digitalizarea nu e o modă, nici măcar o industrie, nu este legată de un domeniu anume, ci reprezintă o abordare transversală care schimbă fundamental paradigma vieţii pe Terra. Ridicarea continuă a calităţii vieţii cetăţenilor este şi trebuie să fie scopul acestui efort”, susţin aceştia.

În opinia lor, transformarea digitală este pentru România cea mai mare şansă de modernizare, iar acest lucru este „indisolubil legat” de participarea la construcţia unei Pieţe Unice Digitale europene.

Potrivit sursei citate, în cele 1120 de pagini sunt abordate cele mai noi tendinţe globale care modelează Revoluţia digitală, precum Inteligenţa Artificială şi Data Analytics, Internetul Lucrurilor( IoT), Realitatea virtuală, augmentată şi mixtă, platforme conversaţionale şi social media, Cloud computing şi 5G, Blockchain, Smart City, etc.

„Mesajul general al volumului este unul pozitiv şi indică faptul că România dispune de resurse serioase de expertiză acţionabilă, capabilă să proiecteze un viitor sincronizat evoluţiilor globale în domeniu”, precizează Club România. AGERPRES