Siegfried Mureşan (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de europarlamentar

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a anunţat luni că şi-a depus candidatura pentru un viitor mandat de europarlamentar din partea PNL.

„Mi-am depus candidatura pentru viitorul mandat de membru al Parlamentului European. În următorii cinci ani trebuie să punem bazele unei noi Uniuni Europene, mai puternice, mai sigure şi mai apropiate de oameni. Este important ca România să trimită în Parlamentul European oameni politici care să reprezinte ţara cu profesionalism şi cinste, politicieni capabili să includă interesele României şi ale românilor pe lista priorităţilor europene. România trebuie să fie reprezentată de oameni politici credibili în Parlamentul European. Partidul Naţional Liberal trebuie să fie un etalon în acest sens”, afirmă Mureşan, într-un comunicat transmis AGERPRES.

El arată că România este înconjurată de o serie de pericole cărora ţara noastră le poate face faţă doar alături de celelalte state membre UE, între acestea el enumerând agresivitatea Federaţiei Ruse, instabilitatea din Orientul Mijlociu, terorismul, migraţia ilegală şi populismul extremist.

În acelaşi timp, a adăugat Mureşan, cetăţenii României aspiră spre un mod de viaţă european, bazat pe acces la educaţie, sănătate, prosperitate, siguranţă, domnia legii şi bună guvernare.

„Pentru a putea face faţă provocărilor care ne înconjoară şi pentru a putea oferi românilor standardul de viaţă european la care aspiră, buna reprezentare a României în Parlamentul European este esenţială. Avem nevoie de experienţă temeinică în relaţii internaţionale şi în politici publice europene, capacitate de a influenţa decizii şi continuitate, de profesionalism şi cinste, politicieni capabili să includă interesele României şi ale românilor pe lista priorităţilor europene. România trebuie să fie reprezentată de oameni politici credibili în Parlamentul European. Partidul Naţional Liberal trebuie să fie un etalon în acest sens”, a conchis Siegfried Mureşan.

Liberalii îşi pot depune candidaturile pentru alegerile europarlamentare până pe 1 octombrie. AGERPRES