Breaking News

Tudorel Toader: Procurorul general nu a fost supus niciunei evaluari

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni dimineaţă că MJ a primit de la Consiliul Superior al Magistraturii situaţia evaluărilor în cazul procurorului general Augustin Lazăr, precizând că acesta nu a fost supus niciunei evaluări.

„CSM a transmis către MJ situaţia evaluărilor procurorului general!”, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, el a completat mesajul precizând că Augustin Lazăr „nu a fost supus niciunei evaluări”.

Pe 11 septembrie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să îi comunice dacă în ultimii trei ani a existat vreo evaluare a procurorului general Augustin Lazăr.

În 25 august, Toader anunţa că declanşează procedura de evaluare a activităţii manageriale a procurorului general, în contextul protocoalelor încheiate cu SRI. El spunea că rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile. AGERPRES