Breaking News

Obezitatea ar putea depăşi fumatul în topul principalelor cauze de cancer la femei în Marea Britanie

Obezitatea ar putea deveni, în următorii 25 de ani, principala cauză de cancer la femei în Marea Britanie, depăşind astfel fumatul, conform unui noi raport al Cancer Research UK, citat luni de Press Association.

În cazul în care tendinţele actuale se vor menţine, cazurile de cancer asociate obezităţii în rândul femeilor ar putea ajunge la 23.000 până în 2035 – o diferenţă de doar 2.000 faţă de cifra celor provocate de fumat, au notat oamenii de ştiinţă.

Până în anul 2043, greutatea în exces ar putea provoca mai multe cazuri de cancer la femeile din Marea Britanie decât fumatul, a concluzionat raportul.

În acest sens, organizaţia de caritate a subliniat importanţa creşterii conştientizării cu privire la ”imensa ameninţare la adresa sănătăţii publice” reprezentată de obezitate.

Autorii au admis că proiecţiile privind incidenţa cancerului dincolo de anul 2035 sunt mai puţin exacte, însă au menţionat că obezitatea ar putea depăşi fumatul în topul principalelor cauze de cancer în cazul menţinerii tendinţelor actuale care arată o îngustare a diferenţei fumat-obezitate.

În cazul bărbaţilor, această situaţie s-ar putea petrece mult mai târziu, se arată în raport, în prezent estimându-se că fumatul cauzează de aproape două ori mai multe cazuri de cancer în comparaţie cu excesul de gretate.

Organizaţia de caritate, care a utilizat o formulă ce a luat în calcul proiecţiile incidenţei cancerului şi prevalenţa fumatului, a supraponderalităţii şi a obezităţii, urmează să lanseze o campanie de anvergură pentru creşterea conştientizării privind obezitatea drept cauză a acestei afecţiuni.

Doar una din şapte persoane din Marea Britanie este conştientă de asocierea dintre obezitate şi cancer, potrivit organizaţiei care a făcut apel la adoptarea mai multor măsuri în acest sens, precum interzicerea difuzării reclamelor la produsele tip junk-food înainte de ora 21.00 şi restricţionarea ofertelor de preţ la alimentele şi băuturile mai puţin sănătoase.

”Obezitatea este noul fumat, una dintre cele mai importante provocări pentru sănătatea publică cu care se confruntă generaţia noastră, oamenii având un risc mult mai mare de cancere, atacuri de cord şi alte afecţiuni letale, ca şi de diabet de tipul 2”, a declarat un purtător de cuvânt al NHS England citat de Press Association.AGERPRES