Peste 25.000 de ieșeni au semnat petiția „Fără penali în funcții publice”

Inspectorii Serviciului de Evidență a Persoanelor din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) din subordinea Primăriei Municipiului Iași au finalizat verificările privind calitatea de cetățean cu drept de vot și domiciliul semnatarilor listelor de susținători ai campaniei „Fără penali în funcții publice” care s-a desfăşurat în această vară municipiul Iaşi. Astfel, potrivit unui comunicat al DLEP, din cele 30.757 de semnături strânse de inițiatorii campaniei, 25.855 au fost validate, iar 4.907 au fost anulate. Conform raportului înctomit de inspetorii DLEP, motivele invalidării au fost următoarele: persoanele semnatare nu aveau domiciliul în municipiul Iași, seria și numărul actului de identitate erau înscrise eronat, sau persoanele au decedat înaintea datei de 22 martie 2018. „Am susținut și voi susține orice demers care dorește să aducă normalitate în societatea românească. Este aberant ca indivizi condamnați penal să ajungă în funcții publice care să le permită să ia decizii în numele românilor cinstiți. De asemenea, genul acesta de consultare populară, care începe cu invitația de a te alătura unei campanii, continuă cu un referendum și se poate finaliza cu o revizuire a Constituției, nu poate face decât foarte bine unei comunități, pentru că ia pulsul populației și-i obligă pe cetățeni să se implice mai mult în decizia publică. Să se comporte ca niște cetățeni responsabili. Urez succes inițiatorilor”, a declarat primarul Mihai Chirica. (E.M.)