Rata şomajului în judeţul Iaşi, în luna august, în uşoară scădere

La data de 31 august, rata şomajului înregistrată în judeţul Iaşi a fost de 3,43%, cu 0,05 puncte procentuale mai mică faţă de luna precedentă, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi. Astfel, la finalul lunii august, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi a ajuns la 9.927 iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de doar 920 persoane. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 2.821 de persoane, urmată de grupa peste 55  de ani (2.424 de persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (246 de persoane). Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (34,36%), urmat de cei cu studii primare sau fără studii (27,77%) iar 24,54% sunt persoane care au absolvit şcoala profesională sau de arte şi meserii. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 10,25% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 3,07%. După mediul de provenienţă, 83,05% sunt persoane din mediul rural, aflate în căutarea unui loc de muncă şi doar 16,95% din mediul urban. În cursul lunii august 2018 s-au încheiat 1.029 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi. (E.M.)