Kelemen Hunor spune că nu se poate discuta de colaborare parlamentară până nu se rezolvă problema predării limbii române

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că până când nu se rezolvă problema predării limbii române în şcolile generale cu predare în limba maternă nu poate fi deschis subiectul colaborării parlamentare pe proiecte legislative cu PSD – ALDE.

„Nu e vorba de reînnoire a protocolului de colaborare cu coaliţia de guvernare. În momentul când am semnat, am semnat pentru 4 ani şi, dacă nu o întrerupe cineva (colaborarea – n.r.), e în vigoare. Noi în fiecare sesiune facem o analiză. În acest moment, eu am spus că, până când nu se rezolvă problema aceea din ordonanţa simplă din august, acel articol privind predarea limbii şi literaturii române în şcoala generală, clasele primare, nu putem să deschidem niciun alt subiect. Sper că în această săptămână se va rezolva şi atunci, sigur, putem lua priorităţile legislative şi ale lor şi ale noastre, putem discuta alte amănunte. Până atunci nu există acest subiect. Până când nu se va rezolva acea problemă din ordonanţa simplă din august…”, a afirmat Kelemen Hunor, la Parlament, întrebat dacă protocolul de colaborare parlamentară cu PSD – ALDE este în vigoare sau trebuie reînnoit.

Kelemen Hunor a solicitat săptămâna trecută remanierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, întrucât acesta a luat două decizii fără a-i consulta pe reprezentanţii UDMR, una privind învăţarea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă şi cealaltă privind recunoaşterea comasării Universităţii „Petru Maior” cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

„În ceea ce priveşte studierea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă, am solicitat anularea articolului din ordonanţa simplă adoptată în luna august, pe care ministrul Educaţiei a eliberat-o în mod arbitrar, fără consultarea noastră. Acest lucru ar trebui să fie soluţionat de Guvern, săptămâna viitoare”, declara vineri preşedintele UDMR. AGERPRES