Proiect privind prevenirea delincvenţei juvenile, derulat de Penitenciarul Iaşi în colaborare cu DASPC

Miercuri, 26 septembrie, s-a finalizat proiectul de activitate „Prevenirea delicvenţei juvenile” susţinut în perioada 20.09.2018 – 26.09.2018 de trei ofiţeri psihologi și patru ofițeri asistenți sociali din cadrul Penitenciarului Iaşi, destinat tinerilor din centrele sociale aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DASPC) Iași. „Prin prezentul proiect de activitate ne-am dorit să oferim o intervenție primară pentru o populație expusă unui risc crescut de vulnerabilizare, copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 7 și 26 ani, care provin din centrele de plasament, sau a căror părinți nu pot veghea asupra conduitelor și comportamentelor lor, aceștia aflându-se în afara țării, desfășurând activități lucrative. Principalii beneficiari ai acestui proiect fac parte din populația ce are un risc crescut de vulnerabilizare și necesită sprijin calificat pentru integrarea corespunzătoare în comunitate, departe de capcanele anumitor anturaje sociale, de nivelul încă imatur al stadiului de dezvoltare cognitiv și emotional, sau fie a lacunelor informaționale, datorită unui sistem parental continuu, autorizat și eficient”, se precizează într-un comunicat de presă al Penitenciarului Iaşi. Potrivit specialiştilor, rezultatele unor intervenții timpurii de calitate ridicată pot fi excelente. Privind cu exactitate către anumite programe preșcolare și servicii de educație parentală ce îmbunătățesc pregătirea copilului către școală, acestea ajută la setarea unui pattern ce previne delicvența în anii ce vor urma. Copiii care participă la aceste intervenții au mai puține șanse de a renunța la școală și de a comite un comportament delicvențional, deoarece au avut experiențe școlare mai bune și o dedicare mai puternică educației. „Prin această colaborare s-a urmărit totodată și ridicarea gradului de conștientizare a importanței prevenirii delicvenței juvenile, dorind astfel să susținem importanța alegerilor personale în rândul grupurilor sociale în care potențialele persoane beneficiare activează ca și principale elemente, supuse rebeliunii sau conformismului presiunii intragrup, având astfel ocazia să dezvoltăm noi situaţii de învăţare şi de exersare a conduitelor prosociale de către participanții la acest proiect. Apelând la tehnici de auto-dezvoltare, prin jocuri de rol și în baza unor studii de caz adecvate perioadei de dezvoltare a grupului, Penitenciarul Iași, reprezentat de specialiștii Serviciului de Asistență Psihosocială, au putut eficientiza autoidentificarea și empatia participanților în simularea unor posibile situații ce ar putea fi întâlnite în cursul vieții fiecăruia”, se arată în încheierea comunicatului Penitenciarului Iaşi. (E.M.)