Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu vicepreședintele „Gazprom”, Valeri Golubev. Părțile au discutat despre asigurarea pieței interne cu gaze naturale, tranzitul acestora, dar și procedurile de reorganizare a SA „Moldovagaz”, impuse de cadrul legal național și angajamentele asumate, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Oficialii au făcut un schimb de opinii în legătură cu perspectivele dezvoltării colaborării dintre Republica Moldova și compania „Gazprom”. Conducerea concernului rus a dat asigurări că în 2019 piața internă din R. Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale precum s-a convenit anterior.
În cadrul discuțiilor, a fost abordat și subiectul privind necesitatea reorganizării SA „Moldovagaz”, dar și a celorlalte întreprinderi de distribuție a gazelor naturale aflate în proprietatea companiei, în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova, dar și cu directivele europene, în special pachetul III energetic. Termenul de implementare a prevederilor este 1 ianuarie 2020. Pavel Filip a menționat că Guvernul va asigura suportul necesar pentru restructurarea sectorului în termenii stabiliți și crearea unei piețe concurențiale în domeniu.
La finalul întrevederii, Valeri Golubev l-a invitat pe prim-ministrul Pavel Filip să participe la ceremonia aniversară a companiei „Moldovagaz”, care va marca 20 de ani de activitate, în anul 2019.