Peste 10.000 de contoare inteligente (SMART) de înregistrare a consumului de energie electrică vor fi montate de Delgaz Grid în următorii trei ani la consumatorii din cartierul Nicolina II, în paralel cu reabilitarea reţelei de distribuţie de joasă tensiune aferentă, acţiune care va consta în înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1.800 de tablouri electrice (firide), în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare totală de 45 milioane de lei. Investiţia este cofinanțată cu peste 19 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon) şi cu aproximativ 3,4 milioane lei de la bugetul naţional, contribuţia Delgaz Grid ridicându-se la peste 22 milioane lei. În acelaşi timp, în cadrul proiectului vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare inteligent. „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice sunt prioritare pentru compania noastră, începând cu 2012 fiind realizate trei proiecte cu finanţare europeană, iar altele două se află în derulare”, se precizează într-un comunicat al Delgaz Grid. În altă ordine de idei, în acest moment, compania implementează un proiect în cadrul căruia vor fi modernizate şi integrate în SCADA stațiile de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban (110/20kV ) din judeţul Iaşi. Lucrările, în valoare de peste 16 milioane lei, se vor desfăşura pe o perioadă de trei ani şi au ca obiectiv creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din surse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuţie. De asemenea, prin intermediul altor două proiecte, cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei, a fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţele Iaşi şi Cluj. În municipiul Iaşi şi zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei, care a vizat îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA, afirmă reprezentanţii Delgaz Grid. Investiţiile derulate de companie în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei. (Edmond Macri)