Copiii din sistemul de protecție rezidențială vor fi mutaţi în case de tip familial

Primele patru case de tip familial destinate ocrotirii copiilor din sistemul rezidențial vor fi construite și dotate modern, în comuna Horlești, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), instituţie află în subordinea Consiliului Județean (CJ) Iași, în cadrul proiectului ”Închiderea Centrului Rezidenţial “Bogdana Bogdănești”. Aici vor locui 48 de copii, câte 12 în fiecare dintre imobile, care vor beneficia de servicii sociale de calitate acordate de DGASPC. Totodată, în cadrul aceluiași proiect, actualul centru de tip rezidențial va fi modernizat și transformat în centru de zi pentru pregătirea și sprijinirea integrării sau reintegrării după caz, a copilului în familie. Astfel se vor asigura consiliere psiho-socială și suport emoțional, resurse  pentru dezvoltarea abilităților pentru viața independentă și orientare vocațională pentru copii, precum și consiliere psiho-socială și sprijin pentru părinți sau ocrotitorii legali. Proiectul a primit finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 –„ Dezvoltarea infrastructurii de sănatate  și sociale”, valoarea totală fiind de  5.497.998,71 lei. Cofinanțarea suportată de la bugetul județean este de 1.067.724,72 lei. Prin construirea caselor de tip familial, se va putea asigura asistenţă şi îngrijire copiilor şi tinerilor din centrul de plasament închis, pentru care nu au putut fi identificate alte soluţii de îngrijire în familie. Noile case de tip familial vor fi amplasate în comunitate, două în satul Bogdănești și două în satul Horlești, astfel încât să permită accesul facil al copiilor la şcoală, grădiniţă, servicii medicale şi de recreere. Capacitatea Centrului de Zi va fi de maxim 20 de beneficiari pe lună, prioritate având cazurile cu cele mai mari şanse de integrare sau reintegrare, în următoarele 12 luni. ”Este primul pas pe care îl facem la nivelul Consiliului Județean prin instituțiile subordonate în vederea oferirii de alternative viabile la măsurile de protecție rezidențială. Atâta vreme cât există o măsură de protecție specială pentru acești copii, este nevoie și normal să le asigurăm condițiile de trai ca într-o familie și să ne preocupe dezvoltarea lor, astfel încât, la părăsirea sistemului de protecție, aceștia să nu aibă probleme de adaptare la viața socială. În practică, s-a demonstrat necesitatea de a veni în întâmpinarea nevoii de creștere a calității tuturor serviciilor furnizate copiilor și continuarea tranziției de la îngrijirea instituțională la îngrijirea comunitară în vederea prevenirii excluziunii sociale ulterioare”, a afirmat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași. În prezent, în cadrul Centrului Rezidențial “Bogdana” sunt ocrotiți 54 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și  22 ani, fără dizabilități sau cerințe educative speciale. În urma evaluării medicale, psihopedagogice, sociale și psihologice, 6 tineri cu vârsta de peste 18 ani vor beneficia de integrare socioprofesională. În cele patru case de tip familial și în centrul de zi vor lucra 42 de angajați. Personalul  va  beneficia de cursuri de formare continuă și specializare, atât în perioada implementării proiectului cât și în perioada de sustenabilitate a noilor servicii, în funcție de necesitățile identificate pe parcursul  desfășurării activității serviciilor nou-înființate. Planul de închidere a Centrului Rezidenţial “Bogdana” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi respectă instrumentele de evaluare şi exigenţele impuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) şi prezintă în detaliu situaţia actuală a copiilor, evaluările multiple de specialitate şi concluziiile finale referitoare la planurile de viitor și tipurile de servicii necesare fiecărui copil în funcţie de nevoile bio-psiho-sociale identificate.  Dezinstituționalizarea copiilor aflați în centrele de plasament aparținând sistemului de protecție specială se numără printre măsurile prevăzute în documentele programatice cu tematică socială de la nivel european, naţional şi judeţean care urmăresc “închiderea instituţiilor de tip vechi şi dezvoltarea de servicii comunitare”. Furnizarea de servicii integrate de sprijin în vederea tranziţiei de la servicii de îngrijire instituţionalizate către servicii la nivelul comunităţii este una dintre măsurile pe care România și le-a asumat prin Acordul de Parteneriat aprobat de Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020. (E.M.)