Ministerul Sănătăţii şi CNAS schimbă protocoalele terapeutice pentru trei medicamente

Ministerul Sănătății (MS) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) schimbă protocoalele terapeutice pentru trei medicamente, în urma solicităților primite de la deținătorii de autorizații de punere pe piață (DAPP), potrivit unui proiect de ordin elaborat de minister. Cele trei medicamente sunt Everolimus (Votubia), Romiplostinum și Eltrombopag. “Ca urmare a propunerilor și observațiilor formulate atât de către reprezentanții deținătorilor autorizației de punere pe piață pentru medicamentele care fac obiectul prezentului proiect de Ordin, cât și de către reprezentanții Comisiilor de specialitate al Ministerului Sănătății, ca urmare a modificării rezumatului caracteristic produsului, se impune modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1301/500/2008 (…) în sensul modificării protocoalelor terapeutice aferente DCI Everolimus (Votubia), DCI Romiplostinum și DCI Eltrombopag”, se arată în referatul de aprobare al ordinului. Medicamentul Votubia al grupului farmaceutic elvețian Novartis este indicat pentru tratamentul pacienților cu astrocitom subependimal cu celule gigant (ASCG) asociat complexului sclerozei tuberoase (CST), care nu necesită intervenție neurochirurgicală de urgență sau care nu poate fi operate, potrivit noului protocolul terapeutic. Romiplostinum este considerat tratament de linia a doua la pacienții adulți cu purpură trombocitopenică imună (idiopatică) cronică (PTI), care sunt refractari la alte tratamente (de exemplu: corticosteroizi, imunoglobuline), cu contraindicații pentru insuficiența hepatică și hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienți. Eltrombopag (Revolade), dezvoltat tot de Novartis, este indicat pentru tratamentul adulților cu purpură trombocitopenică imună (idiopatică) (PTI) cronică splenectomizați care sunt refractari la alte tratamente (de exemplu corticosteroizi, imunoglobuline), precizează noul protocol terapeutic. Eltrombopag poate fi luat în considerare în tratamentul de linia a doua a adulților nesplenectomizați pentru care tratamentul chirurgical este contraindicat. (sursa: www.360medical.ro)

One comment

  1. Foarte bine ca s-au sesizat!