Perspectiva reconcilierii cu Grecia şi ancorării în Europa au părut însă insuficiente pentru a-i mobiliza masiv pe macedoneni. Cu o jumătate de oră înaintea închiderii secţiilor de votare, participarea la scrutin depăşea cu puţin 34% – a anunţat Comisia Electorală. În ciuda faptului că acest scrutin este doar consultativ, o prezenţă prea mică ar slăbi tabăra „DA” şi poziţia premierului social-democrat Zoran Zaev, înaintea unei ratificări de către parlament, care necesită votul a două treimi dintre deputaţi, o majoritate de care acesta nu dispune. Foarte discreţi anterior, promotorii unei campanii care îndeamnă la boicot, orchestrată pe reţele de socializare, au anunţat o adunare în vederea sărbătoririi, în această seară, în faţa Parlamentului. Ei intenţionează să insiste asupra slabei mobilizări pentru a submina legitimitatea referendumului. Uniunea Europeană a cerut tuturor partidelor macedonene să respecte rezultatele referendumului consultativ de ieri privind schimbarea numelui ţării. Într-un comunicat, comisarul pentru extindere, Johannes Hahn, a subliniat că votul a exprimat o largă susţinere pentru acordul încheiat cu Grecia şi pentru integrarea euro-atlantică a ţării. Şi NATO a salutat, într-un comunicat, ocazia istorică reprezentată de referendumul din ţara balcanică. Conform rezultatelor parţiale publicate de comisia electorală de a Skopje, peste 90 la sută dintre votanţi au aprobat denumirea „Republica Macedonia de Nord”, dar prezenţa la urne a fost extrem de redusă, sub 40 la sută. Acordul privind schimbarea numelui ţării va fi supus la vot acum în parlamentele de la Skopje şi Atena, aminteşte France Presse. În luna iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind „Republica Macedonia de Nord”. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO. Dar pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia printr-un referendum şi să-şi schimbe numele din punct de vedere constituţional. Numai după aceea parlamentul grec va putea ratifica acordul. (sursa:RRA)