Conferinţa “Versiunea ta superioară”, la Ateneul din Iaşi

Ieşenii sunt invitaţi sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 19.00, şi duminică 7 octombrie, de la ora 12.00, la conferinţa susţinută de dr. Cristian Andrei, şi respective la cursul susţinut de ambasadorul Cristian Diaconescu, ambele evenimente fiind moderate de avocatul Mihaela Olaru. Prin câteva exerciții uimitoare pe scena conferinței, dr. Cristian Andrei arată că poți descoperi în câteva secunde de strălucire, versiunea ta superioară. A nimeri ținta, a te vedea în acțiune, a pune întrebarea genială, a ști limpe de ce ești – toate sunt demonstrate în conferința de pe 6 octombrie seara. La rândul lui, ambasadorul Cristian Diaconescu ilustrează totul cu cele mai de succes momente ale unor oameni care și-au descoperit versiunea superioară și au devenit astfel celebri, puternici, iubiți. Întâlnind atâtea personae impecabile, Cristian Diaconescu va căuta această latură în tine. Tot ceea ce este demonstrate în conferința de sâmbătă seara va fi aplicat fiecărui participant a doua zi, la cursul de duminică, astfel încât el să poată pleca de la curs cu atestatul versiunii sale superioare. Patru ore de revelații despre propria persoană îți sunt aduse de Cristian Andrei și Cristian Diaconescu. Nu vei mai putea fi manipulat.Îi vei influența pe cei din jur prin cea mai bună versiune a ta! Cu ajutorul experienței și tenacității avocatei Mihaela Olaru, care va avea rolul de moderator pe tot parcursul conferinței și cursului, dr. Cristian Andrei și ambasadorul Cristian Diaconescu vor interacționa cu publicul într-un mod inedit, moderatorul fiind cel care va merge în mijlocul publicului, va adresaîntrebări publicului, va invita personae pe scenă, va iniția temele și va face trecerea de la o temă la alta, iar la finalul celor două zile vei afla toate informațiile de care ai nevoie pentru a descoperi cea mai bună versiune a ta. (E.M.)