Modificări importante în traficul auto şi pietonal din municipiu

Întruniţi, marţi, în şedinţă ordinară, membrii Comisiei de circulație a municipiului Iași au luat mai multe decizii privind desfăşurarea traficului în oraş, acestea fiind aprobate de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului. Astfel, după cum se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei, printre măsurile aprobate se numără instituirea de sens unic pe strada Romană, pe tronsonul cuprins între strada Decebal și strada Ion Neculce (imobilul M2), pe sensul de mers dinspre Podul de Piatră, amenajarea unei treceri de pietoni pe strada Decebal nr. 11, în dreptul Bisericii „Sfânta Mahramă a Domnului”, amplasarea indicatorului „Interzis a vira la stânga” la ieșirea din pasajul CF de pe strada Libertății, montarea indicatorului rutier „Oprirea interzisă” pe aleea de acces din dreptul blocului A 8, alee care facilitează accesul către și dinspre aleea Decebal nr. 11. Stația de taxi de pe strada Gavriil Musicescu va fi desființată și va fi mutată în parcarea Casei de Cultură a Studenților, în timp ce sensul giratoriu din intersecția dintre strada Moldovei și strada Emil Palade (fostă Malu) va fi desființat, urmând ca pe prima stradă menționată să fie montat un indicator rutier „Oprire”, iar pe a doua un indicator rutier „Drum cu prioritate”. Sensul unic instituit pe strada Universității (în zona Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”) va fi schimbat, respectiv sensul de mers către bulevardul Independenței. Astfel, pe strada Doctor Iacob Cihac, la intersecție cu strada Rece va fi amplasat indicatorul rutier „Sens unic”, iar la capătul opus al sectorului, respectiv pe strada Universității, la intersecție cu bulevardul Independenței, vor fi amplasate indicatoarele rutiere „Accesul interzis”, „Oprire” și „La dreapta”. Pe bulevardul Independenței, pe sensul de mers către strada Elena Doamna, va fi amplasat indicatorul rutier „Interzis a vira la stânga” înaintea intersecției cu strada Vasile Alecsandri. În plus, va fi modificat și indicatorul rutier „Selectarea circulației pe direcții de mers în apropierea intersecției”, amplasat pe bulevardul Independenței, în apropierea intersecției cu strada Universității și strada Vasile Alecsandri. Instalația de semaforizare din zonă va fi suplimentată prin amplasarea unui corp de semafor pe strada Universității, la intersecție cu bulevardul Independenței. Pe lămpile de culoare roșie și verde ale corpului de semafor care urmează a fi instalat vor fi aplicate săgeți de culoare neagră care vor indica direcția de deplasare corespunzătoare acestora, respectiv către dreapta (spre Piața Mihai Eminescu). În acest caz interdicția sau permisiunea de trecere impusă de semnalul luminos este limitată la direcția indicată prin aceste săgeți. La intrarea în intersecția Podul de Piatră dinspre pasajul Alexandru cel Bun vor fi montați separatori de trafic. Pe strada Ateneului, mai exact pe partea dreaptă a sensului de mers dinspre strada Ion Creangă către strada Rojniță, va fi amenajată o parcare longitudinală. Pe aleea Uzinei vor fi amplasate un indicator rutier „Oprirea interzisă” și un panou adițional „Ridicarea autovehiculelor oprite și/sau staționate neregulamentar”. Pe strada Zugravi, în jurul Școlii Gimnaziale „Ştefan Bârsănescu”, va fi instituit sens unic. La parcarea din zona Podu Roș (1001 articole), înainte de trecerea de pietoni, va fi realizată o insulă. În zona trecerii de pietoni amplasată în dreptul parcului din zona Ciurchi vor fi amplasate limitatoare de viteză. Pe strada Hlincea, vizavi de stația de taxi, la intersecție cu șoseaua Nicolina, va fi montat un indicator rutier „Oprirea interzisă”. Trecerea de pietoni amplasată pe Splai Bahlui Mal Stâng, către Biserica Lipovenească, va fi mutată. În acest sens partea carosabilă va fi delimitată de trotuar prin amplasarea de garduri metalice pietonale pe ambele părți ale arterei, care să cuprindă inclusiv actualul amplasament al trecerilor de pietoni. În plus, pe trotuarul pietonal vor fi amplasate panouri de informare adresate pietonilor cu inscripția „Atenție! Trecere pentru pietoni desființată”. Pe strada Plopii fără Soț, pe partea dreaptă a sensului de mers dinspre șoseaua Bucium, va fi montat un indicator rutier „Oprirea interzisă”. În zona blocurilor de pe strada Vișan vor fi amplasate limitatoare de viteză. Un indicator rutier „Accesul interzis” și un panou adițional „Cu excepția riveranilor” vor fi amplasate pe aleea de acces dinspre strada Prof. Anton Șesan către imobilul H3. Pe strada Codrescu, sectorul de drum cuprins între strada Gheorghe Asachi și strada Oastei, pe sensul de mers dinspre strada Gheorghe Asachi, va fi instituit sens unic. Pe strada Vasile Lupu, intersecție cu strada Ciurchi, zona rondului de tramvai (vizavi de spălătoria auto), va fi montat un indicator rutier „Oprirea interzisă”. Pe strada Răzoarelor, sectorul de drum cuprins între strada Prof. Ion Inculeț (Mal Nicolina) și șoseaua Nicolina, sensul de mers către șoseaua Nicolina, și pe strada Prof. Ion Inculeț, sectorul de drum cuprins între strada Oțelari și strada Prof. Ion Inculeț (zona benzinăriei MOL) va fi instituit sens unic. În zona statuii lui Spiru Haret din dreptul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase va fi montat un indicator rutier „Sens giratoriu”. Trecerea pentru pietoni amplasată pe șoseaua Bucium, la intersecție cu strada Trei Fântâni, către Institutul de Psihiatrie „Socola”, va fi mutată. În acest sens partea carosabilă va fi delimitată de trotuar prin amplasarea de garduri metalice pietonale pe ambele părți ale arterei, care să cuprindă inclusiv actualul amplasament al trecerilor de pietoni. În plus, pe trotuarul pietonal vor fi amplasate panouri de informare adresate pietonilor cu inscripția „Atenție! Trecere pentru pietoni desființată”. Pe strada Eternitate, nr. 37, în dreptul Școlii Școlii Gimnaziale „Costache Negri”, vor fi montate două indicatoare rutiere: „Limitare viteză la 30 km/h” și „Copii”. Pe șoseaua Rediu va fi montat un indicator rutier „Limitare viteză”. Pe ambele părți ale bulevardului D. Mangeron, pe sectorul de drum cuprins între bulevardul Tudor Vladimirescu și Podu Roș, vor fi montate indicatoare rutiere „Oprirea interzisă”. (E.M.)