Peste 1.400 de morţi în urma seismului produs în Indonezia

Bilanţul seismului urmat de un tsunami pe Insula indoneziană Sulawesi a depăşit 1.400 de morţi miercuri, nevoile în zonele sinistrate sunt „imense”, iar timpul presează în vederea degajării supravieţuitorilor, relatează AFP.  „Bilanţul total este de 1.400 de morţi”, a declarat într-o conferinţă de presă Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al agenţiei de gestionarea catastrofelor naturale, potrivit News.ro. Un bilanţ anterior anunţat peste 1.200 de morţi. Autorităţile au stabilit până vineri, la o săptămână de la catastrofă, termenul căutării unor eventuali supravieţuitori. După această dată, şansele vor fi aproape nule. Salvatorii se concentrează asupra câtorva locuri din jurul Palu, un oraş de pe coasta de vest care a fost devastat, şi anume la Hotelul Roa-Roa, unde aproximativ 60 de persoane ar fi îngropate în continuare sub moloz. Eforturile se concentrau de asemenea asupra unui centru comercial, unui restaurant sau cartierului Balaroa, unde puternicul cutremur a transformat solul în noroi. Aproape 200.000 de persoane au nevoie de un ajutor umanitar de urgenţă – între care zeci de mii de copii -, potrivit Biroului ONU de coordonare a afacerilor umanitare (OCHA). Numărul locuinţelor distruse vineri era estimat la 66.000, de cutremurul cu magnitudinea 7,5 şi valul distrugător pe care l-a cauzat. Guvernul indonezian a anunţat că echipe străine intervin în zone sinistrate şi că situaţia este sub control, în timp ce locuitori ai unor aşezări izolate ca Wani, în provincia Donggala spun că nu au văzut aproape deloc ajutoare. ”Douăsprezece persoane sunt date dispărute în această zonă”, a declarat pentru AFP un locuiotor, Mohammad Thahir Talib, în vârstă de 39 de ani. ”Este posibil să fie şi cadavre mai la sud”. ”Sentimentul echipelor care lucrează la faţa locului este un sentiment de frustrare”, a declarat la Geneva Jens Laerke de la OCHA. ”Porţiuni importante din ceea ce ar putea fi zona cea mai afectată nu au fost încă deloc atinse. Însă echipele depun eforturi şi fac ceea ce pot”. Supravieţuitorii luptă cu foamea şi setea. Apa apotabilă şi hrana lipsesc, iar autorităţile sunt depăşite de numărul răniţilor. (sursa: DIGI 24)