Breaking News

Toate investițiile Municipiului Iași pe acest an au asigurată finanțarea

 

În urma speculaţiilor lansate recent în spaţiul public de către unii politicieni, conducerea Primăriei Municipiului Iași face o serie de precizări, necesare pentru corecta informare a opiniei publice în ceea ce privește cadrul legal și procedura rectificării bugetului local. Într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei afirmă că procedura rectificării bugetare este reglementată de art. 19, alin. (2), din Legea nr. 273 / 2006 privind Finanțele publice locale, republicată. „Rectificarea bugetară reprezintă operațiunea prin care se modifică bugetul local, în cursul exercițiului bugetar, cu obligativitatea menținerii echilibrului bugetar, urmare a propunerilor fundamentate. Fundamentarea, dimensionarea și repartizarea bugetului se realizează pe destinații, respectiv acțiuni, activități, programe și proiecte, în concordanță cu atribuțiile care revin autorităților, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivităților locale respective”, se arată în document. În continuare, în comunicat se afirmă că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 402 / 28 septembrie 2018 privind rectificarea bugetului general al Municipiului Iași pe anul 2018 s-a procedat la suplimentarea veniturilor și cheltuielilor, respectând principiul echilibrului bugetar, potrivit căruia cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv. „Veniturile bugetului local au fost suplimentate în baza comunicărilor primite de la Consiliul Județean Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și a veniturilor realizate din vânzarea unor bunuri din domeniul privat a căror înregistrare în buget, conform legii, se face pe măsura încasării acestora”, se mai mai spune în comunicatul Biroului de presă al Primăriei. Potrivit acestuia, la rectificarea bugetară s-a avut în vedere respectarea principiului specializării bugetare, potrivit căruia veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora. Înscrierea în buget a cheltuielilor legate de Sărbătorile Iașului s-a realizat prin suplimentarea bugetului și nu din virări de credite de la un proiect la altul sau de la un obiectiv de investiții la altul! „Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificației bugetare se aprobă de către autoritățile deliberative. Precizăm că secțiunea de funcționare a bugetului local este obligatorie, conform legii, iar secțiunea de dezvoltare este complementară”, se mai menţionează în document. În ceea ce privește programul de investiții al Primăriei Municipiului Iași pe 2018, așa cum acesta a fost stabilit și finanțat prin bugetul local pe acest an, toate proiectele inițiate de Executiv și aprobate de Legislativul local se derulează potrivit graficelor de lucrări, iar nicio investiție începută nu este întreruptă, afirmă reprezentanţii Primăriei. Potrivit acestora, printre investițiile susținute cu fonduri de la bugetul local se numără Reabilitarea infrastructurii rutiere în zona industrială a Municipiului Iași (Splai Bahlui – Mal Drept), lucrările din Programul de Termoficare 2006 – 2020 Căldură și confort: Refacere a izolației magistralei de legătură 2xDn1100, programul de modernizare (în derulare) a șos. Bârnova, str. Smârdan, bd. Primăverii, str. I. C. Constantinescu, str. P. Vancea, str. Moșu, str. Ogorului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, fundac Bucium, fundac Păun, fundac Socola, str. D. Ralet, str. Th. Pallady, str. M. Kogălniceanu, programul de modernizare (contracte noi, aflate la licitație) a al. T. Neculai, al. și str. Strugurilor, șos T. Neculai, șos Iași – Voinești, str. Viticultori, str. Transilvaniei, str. Olteniei, str. Bucovinei și str. Semănătorului, construirea podului cu patru benzi peste Bahlui în zona Cicoarei (licitație în curs de finalizare), construirea blocurilor de locuințe sociale și convenabile C1 și C2, formate din câte două tronsoane fiecare, cu un număr total de 72 de apartamente în zona Grădinari, modernizarea pasarelei pietonale de la Gară, precum şi modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale din cartiere. (E.M.)