După eșecul referendumului pentru familie, invalidat din cauza lipsei de cvorum, Consiliul Tineretului din România a anunțat că solicită introducerea generalizată a educației sexuale și contraceptive în școli. De asemenea, membrii Consiliului Tineretului din România cer coaliției guvernamentale PSD-ALDE să legifereze parteneriatul civil, astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor. ”Totodată, solicităm reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală. Aceste acte normative trebuie finalizate și adoptate doar în urma analizării bunelor practici internaționale și a implicării structurilor interesate. Nu este admisibil ca politici publice extrem de importante pentru tineri să fie îngropate pur și simplu la cererea Coaliției pentru Familie – desigur, dialog sincer cu cei care au temeri privitoare la conținutul acestora este însă extrem de important, iar adâncirea faliilor existente în societate trebuie, pe cât posibil, evitată.” – afirmă reprezentanții Coaliției, potrivit unui comunicat. ”Sperăm ca după acest referendum să putem găsi echilibrul necesar între libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale, egalitatea între cetățeni și implementarea unor politici publice care să rezolve din problemele mari pe care tinerii români le au, inclusiv referitoare la sexualitate.” mai spune Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România. n primăvara acestui an, Ministerul Educației a precizat că nu ia în calcul introducerea educației sexuale ca materie obligatorie. Ea este implementată în doar 2000 din totalul de aproape 20.000 de scoli din România, ca materie opțională. Doar că prea puțini părinți optează pentru ea. Alături de unii părinți, Biserica Ortodoxă Romana nu este de acord ca educația sexuală să devină o materie obligatorie în școli, deoarece, susțin reprezentanții instituției, ”nu trebuie să absolvim cursuri de kamasutra ca să fim oameni normali”. (sursa: PRO TV)