Participanţii la Congresul Naţional de Urologie au asistat, joi, la mai multe operaţii pe rinichi şi vezică urinară, transmise în direct din blocul operator.
„Acum este momentul fierbinte al manifestării, operaţiile transmise în direct din blocul operator de la Spitalul municipal în sala de conferinţe a congresului. Urologi de prestigiu din Europa şi elevi de-ai mei vor efectua, în trei săli, operaţii simultane şi care vor fi transmise în direct în sala de conferinţe, operaţii de mare dificultate, cu ajutorul instrumentarului laparoscopic”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele congresului, prof.dr. Ioan Coman.
El a explicat că în unul dintre cazuri va fi extirpată o vezică urinară cu cancer şi va fi refăcută alta, dintr-o bucată de intestin, totul laparoscopic, doar prin 4-5 înţepături de câţiva milimetri.
Peste 450 de specialişti în domeniu participă la Congresul Central European de Urologie, la care se adăugă alţi peste 500 de specialişti care participă la Congresul Naţional de Urologie, ambele desfăşurate la Cluj-Napoca în perioada 10-12 octombrie.
„Acest congres este foarte important pentru comunitatea urologică din România, mai ales pentru urologii tineri, în formare, pentru lucrările pe care ei le pregătesc şi le prezintă aici, plus faptul că se vor şi „confrunta” în ziua de vineri, când are loc mitingul central european de urologie. Urologia este o specialitate extrem de complexă, are 13 supraspecializări şi este cea mai tehnologizată specialitate medicală. E un record de participanţi, sunt foarte mulţi care participă la Congresul Asociaţiei Române de Urologie, mai mult de 500, şi mai mult de 450 la cel central european, cifră care n-a fost atinsă niciodată până acum în cele 18 ediţii. Am ţinut foarte mult ca manifestarea din acest an să fie la Cluj, din mai multe motive. Primul motiv este că e anul Marii Uniri şi noi ştim sensibilitatea românilor din Transilvania, o ştim şi pe a noastră, a celor de dincolo de munţi (…). Pe de altă parte, am dorit ca ţările central europene să vină în România şi nu oriunde, ci în inima Transilvaniei, în Clujul universitar”, a declarat preşedintele Asociaţiei Române de Urologie, academicianul Ioanel Sinescu.
La cele două congrese participă specialişti în domeniul urologiei din Austria, Cehia, Croaţia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit, Olanda, Israel, Serbia, Ucraina, Republica Moldova şi România.
AGERPRES