Investiţiile străine directe au scăzut cu 3,11% în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 2,863 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate luni.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,863 miliarde de euro, comparativ cu 2,955 miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2017, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,517 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 346 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primele opt luni ale acestui an, cu 5,14%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 3.748 unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 3.748 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 38,8 milioane dolari, în creştere cu 13,8% comparativ perioada ianuarie-august 2017.
Potrivit ONRC, în august au fost înmatriculate 411 societăţi cu participare străină la capital, cele mai multe în Bucureşti – 182 şi judeţele Iaşi – 25, Timiş – 23 şi Ilfov – 23.
În perioada 1991 – 2017, au fost înfiinţate 215.651 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 61,03 miliarde de dolari.
La 31 iulie 2018, în România se înregistrau 219.399 firme cu capital străin, din care cele mai multe, respectiv 46.661 au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,549 miliarde de dolari, în 5.218 firme.AGERPRES