Breaking News

Pasagerii TAROM pot achiziţiona, de luni, bilete pe platforma Apple şi Android

TAROM a lansat aplicaţia TAROM app, pe Apple IOS şi, de luni, pasagerii companiei îşi pot achiziţiona bilete de pe terminalul mobil, atât pe platforma Apple cât şi Android.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, aplicaţia TAROM, prima din istoria companiei, oferă pasagerilor „o experienţă prietenoasă” pornind de la căutarea celor mai bune oferte pentru rutele dorite şi până la formalităţile de check-in sau facturare.

„Anul 2018 este anul retehnologizării TAROM. Pasul imediat următor este integrarea aplicaţiei cu modulul de relaţii cu clienţii şi lansarea modulului My account atât pe site cât şi în aplicaţie”, se menţionează în comunicat.

Compania TAROM a încheiat sezonul de vară pe plus în condiţiile în care pierderile s-au redus cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au crescut cu peste 25%, potrivit datelor transmise de companie la solicitarea AGERPRES, la mijlocul lunii septembrie.

„Trei luni consecutive pe plus la TAROM. Suntem pe drumul cel bun. Suntem conştienţi de rezultatele pozitive obţinute de TAROM. Am reuşit să reducem la jumătate ce s-a pierdut în 2017, asta în condiţiile în care preţul combustibilului a crescut exponenţial. TAROM a demonstrat în acest an că este o companie puternică şi credibilă în piaţă”, a subliniat directorul general TAROM, Werner Wolff.

Conform documentului, TAROM raportează cele mai bune rezultate financiare din ultimii 4 ani. Creşterea veniturilor cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut oferă încrederea că strategia companiei şi măsurile din ultima perioadă produc efecte pozitive.

Transportatorul României deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 25 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993. AGERPRES