Termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2018 expiră pe 15 octombrie

Serviciul Fiscal de Stat anunță că, 15 octombrie, este ultima zi de achitare a celei de a doua părți a obligațiilor fiscale la impozitul funciar și/sau a impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2018, informează MOLDPRES.

Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii la bugetele locale unde sunt amplasate obiectele impunerii, în părți egale nu mai târziu de 15 august (primul termen) și 15 octombrie (al doilea termen) al anului curent. Contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs până la 30 iunie a anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15 la sută a sumei impozitului ce urmează a fi achitat, precizează Serviciul Fiscal.

Circa 70 la sută din contribuabili în anul 2018 au achitat impozitul pe bunurile imobiliare cu o reducere de 15 la sută. Fiscul a acumulat 338,7 milioane de lei la Bugetul Public Național din acest impozit achitat de contribuabili până la 15 august, cu 23,2 milioane lei sau cu 7,4 la sută mai mult decât a acumulat în perioada similară a anului precedent.

Potrivit Codului fiscal, sunt obligate să achite acest impozit persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova, care sunt proprietari ai bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova, arendaşi ai unui bun imobiliar agricol proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel, deţinători ai drepturilor patrimoniale asupra bunurilor imobiliare proprietate publică de pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, impozitul pe imobil îl achită locatarii bunurilor imobiliare, în cazul contractului de leasing financiar și alții.

Persoanele care nu achită în termen impozitul pe bunurile imobiliare, plătesc o penalitate pentru fiecare zi de întârziere (0,0329 % din suma impozitului pe bunurile imobiliare neachitat).