PROFESIONIȘTI AI COMPANIILOR DIN UNITED BUSINESS CENTER PALAS DEVIN MENTORI PENTRU STUDENȚII IEȘENI

A început noul an universitar, iar studenții și masteranzii au revenit la cursuri, astfel că se reiau acțiunile din cadrul programului de promovare regională „Iași, orașul viitorului tău”, inițiat de compania IULIUS, care le facilitează interacțiunea cu specialiștii din companiile ieșene. „Who`s your mentor?” este întrebarea la care sunt invitați să răspundă tinerii, în funcție de domeniul în care doresc să-și dezvolte cariera.

 

Compania IULIUS organizează, în perioada 25 octombrie  – 29 noiembrie 2018, unprogram de mentorat în carieră dedicat studenților și masteranzilor„Who`s your mentor?” are scopul de a le oferi tinerilor prilejul de a afla răspunsurile la toate întrebările legate de profesia pe care își doresc să o urmeze direct de la specialiștii din marile companii. Cei interesați se pot înscrie în program până duminică, 21 octombrie, prin completarea formularului disponibil accesând link-ul www.bit.ly/mentoratubc.

18 companii prezente în clădirile de birouri United Business Center din ansamblul Palas Iași au acceptat să transmită din experiența lor studenților, sprijnindu-i în dezvoltarea carierei pentru care studiază în prezent. Tinerii vor putea alege mentori dindomeniile IT, HR & Recrutare, Financiar-Bancar și Comunicare & Marketing. Despre provocările de pe piața muncii, gestionarea activităților specifice, accesul la job-uri și alte informații le vor vorbi aproximativ 60 de mentori, angajați ai companiilorAmazon, Basware România, Bitdefender, Capgemini, Certus Software, Comservice Company, Conduent Business Services România, Emag IT Research, Endava, EximBank, NTT DATA, OSF Global Services, Profidata Development România, Raiffeisen Bank, TiVo Romania Engineering Center, UniCredit Services,UniCredit Bank și Yonder.

Fiecare dintre participanți va fi desemnat mentorului din sfera sa de interes, alături de care va avea trei întâlniri. Modul de desfășurare și subiectele discuțiilor vor fi stabilite de comun acord, astfel încât tinerii să aibă acces la cât mai multe informații și să poată descoperi activitatea profesioniștilor în cadrul companiilor pentru care lucrează. După finalizarea programului, studenții și masteranzii vor primi o diplomă sau o recomandare din partea mentorului.

Proiectul „Iași, orașul viitorului tău” se dorește a fi o inițiativă a întregii comunități, care să contribuie la crearea unei platforme active de dialog între studenți, mediul universitar și cel de business. Programul include numeroase alte activități, precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, târguri educaționale, întâlniri cu ONG-urile studențești, sesiuni de training specializate și multe altele.