Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat marţi seara, la Târgu Mureş, că politicienii români îşi fac numai duşmani printre europeni, iar apoi se plâng că nu au prieteni şi că premierul Viorica Dăncilă „şi-a găsit să îl înjure” pe Frans Timmermans, care va fi probabil candidatul socialiştilor la preşedinţia Comisiei Europene.
„Domnul Timmermans probabil va fi candidatul socialiştilor pentru funcţia de preşedinte al Comisii Europene. Pe cine şi-a găsit Dăncilă să îl înjure? Pe Timmermans. Noi ne facem numai duşmani printre europeni şi după aceea ne plângem că nu avem prieteni. Noi ne facem duşmanii, asta e un lucru rău pentru că toată lumea decontează această situaţie”, a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.
Liderul Pro România a arătat că se impune o dezbatere serioasă despre ce înseamnă rolul României în Uniunea Europeană, care sunt avantajele şi care sunt dezavantajele, fiindcă propaganda care se face cu: „hai să ieşim din Europa că vin şi ne fură copiii”. Ponta consideră că acest lucru „e ceva îngrozitor, nici în anii 90 nu se coborâse la un nivel atât de jos al propagandei”.
Fostul premier susţine că această dezbatere trebuie să aibă loc în perspectiva alegerilor europarlamentare de anul viitor şi că acesta va fi şi mesajul ce va fi transmis, duminică, la Congresul Pro România.
În plus, a arătat Victor Ponta, formaţiunea sa se va poziţiona de partea celor care doresc ca Europa să rămână unită, iar din acest motiv va promova oameni de valoare în Parlamentul European.
„În mod clar la europarlamentare prezenţa la vot este în general mai scăzută. Eu cred că de data aceasta, având în vedere şi situaţia aceasta, supărarea pe guvernare şi pe domnul Dragnea personal, prezenţa va fi mai mare. Problema mea este următoarea, dacă vine lumea la vot doar ca să se răzbune pe Dragnea sau dacă reuşim să obţinem şi nişte voturi pozitive, anti-Dragnea, voturi pentru nişte oameni buni. Cred că va conta calitatea candidaţilor, eu voi fi pe primul loc pe listă pentru notorietate, vreau să rămân în Parlamentul de la Bucureşti. (…) Vor fi două tabere în Europa la anul, deja lucrurile se aşează în această direcţie. O tabără cu forţa centripetă, adică cei care merg şi vor să ţină în interior Uniunea Europeană, cât mai legată, cât mai unită, reprezentată de domnul Macron şi de ceilalţi şi, din punctul nostru de vedere, aceasta este soluţia corectă şi pe aceasta o vom susţine”, a afirmat politicianul.
Ponta i-a nominalizat în tabăra „centrifugă” din UE pe Viktor Orban, Matteo Salvini şi Liviu Dragnea „care vrea să iasă din Europa că poate scapă cu amnistia şi graţierea”.
„Nu are el idei pro sau anti-europene, dar nu îl lasă Europa să dea amnistie şi atunci vrea să ne scoată din Europa. La Dragnea toate lucrurile nu sunt ideologice sau de viziune, ci sunt pe persoană fizică. Dacă ar zice Comisia Europeană să dea graţiere şi amnistie, Drganea ar fi pro-european. Dacă ar zice Comisa Europeană: ‘ia toate fondurile europene şi lucrează cu Tel Drum’, atunci ar fi pro-european”, a precizat Victor Ponta. AGERPRES