Breaking News

Scriitorul şi dramaturgul Eric-Emmanuel Schmitt vine la Bucureşti

Scriitorul şi dramaturgul Eric-Emmanuel Schmitt se va afla la Bucureşti în perioada 24-26 octombrie, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), cu prilejul premierei spectacolului „Copilul lui Noe” (adaptare a romanului omonim) şi a lansării celui mai recent roman al său, „Omul care vedea dincolo de chipuri”, în traducerea Lilianei Donose-Samuelsson, informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Scriitorul va fi prezent, pe 24 octombrie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului „Omul care vedea dincolo de chipuri”. Romanul, apărut recent în seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt” la Humanitas Fiction, este povestea lui Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care, trăind la limita subzistenţei, supravieţuieşte unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliţie, el devine un martor preţios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepţiei şi deducţiei dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezenţe inefabile, protagonistul porneşte pe un drum la capătul căruia va reuşi să afle răspunsuri la marile întrebări neliniştitoare şi să devină un adevărat erou, se arată în descrierea cărţii.

Pe 25 octombrie, Eric-Emmanuel Schmitt va asista la prima reprezentaţie a spectacolului „Copilul lui Noe”, selecţionat în cadrul FNT, o producţie a Teatrului Metropolis. Adaptarea pentru scenă, traducerea şi regia sunt semnate de Chris Simion-Mercurian, spectacolul bucurându-se de o distribuţie excepţională: Marius Manole, Marian Râlea, Maia Morgenstern, Vlad Logigan, Alexandru Sinca şi Carla Maria Teaha.

La finalul reprezentaţiei, publicul şi reprezentanţii presei sunt invitaţi să rămână în sală pentru a participa la un dialog cu Eric-Emmanuel Schmitt, Marina Constantinescu, directoarea Festivalului Naţional de Teatru, şi cu întreaga echipă a spectacolului.

O a doua reprezentaţie în cadrul FNT este programată pe 26 octombrie, de la ora 18,00.

„Eric-Emmanuel Schmitt este unul dintre autorii contemporani cu care rezonez cel mai bine. Faptul că a acceptat invitaţia de a vedea ‘Copilul lui Noe’ este mai mult decât o onoare… este o bucurie. Cu atât mai mult cu cât în cariera mea acest spectacol a deschis un nou drum. Repetând în perioada chimioterapiei, am descoperit că teatrul nu înseamnă numai pasiune, ci, în primul rând, iubire”, a declarat Chris Simion-Mercurian, citată în comunicat.

„A fost pentru mine o bucurie şi o onoare să-l întâlnesc pe Eric-Emmanuel Schmitt în decembrie 2015, când a venit pentru prima oară la Bucureşti, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction. L-am însoţit şi m-a însoţit de-a lungul orelor unei conferinţe la Ateneul Român, ale unei înregistrări pentru Nocturne, ale unor convorbiri în doi despre viaţă şi moarte, iubire şi despărţire, despre revelaţie şi misterul teatrului. Mă bucur foarte mult că după aproape trei ani, „Copilul lui Noe” ne oferă şansa să vedem împreună cu Eric-Emmanuel Schmitt, pe o scenă bucureşteană, un spectacol important realizat după un text de-al lui”, a afirmat Marina Constantinescu, directorul artistul şi selecţioner unic al FNT. AGERPRES