Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi, în calitate de organizator al Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi din data de 19 octombrie, în cele două locaţii: Casa de Cultură a Studenţilor sala FOAIER din municipiul Iaşi şi Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, apreciază interesul manifestat de mediul economic din judeţul Iaşi pentru ocuparea tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, prin oferta diversificată de la această ediţie, de 1.526 locuri de muncă vacante din care 150 pentru studii superioare. Din cele 1.080 de persoane participante care au discutat cu reprezentanţii celor 119 agenţi economici, 750 sunt proaspăt absolvenţi. Dintre aceştia, 533 au fost selectaţi în vederea angajării în perioada imediat următoare iar 18 absolvenţi au încheiat un contract de muncă corespunzător pregătirii profesionale, zece fiind cu studii superioare. Angajatorii prezenţi la eveniment au avut posibilitatea de a primi informaţii detaliate de la specialiștii AJOFM Iași referitoare la Legea internshipului, Legea privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și Legea uceniciei la locul de muncă. De asemenea, în cadrul parteneriatului cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi care are ca principal obiectiv facilitarea tranziţiei către un loc de muncă a viitorilor absolvenţi, elevii din anii terminali ai liceelor şi şcolilor profesionale au participat astăzi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, ca un prim pas în familiarizarea cu cerinţele angajatorilor din diverse domenii de activitate. Acţiunea organizată astăzi, adresată în special absolvenţilor, este una din priorităţile Serviciului Public de Ocupare, fiind cea mai eficientă măsură activă. (E.M.)