Universitatea Tehnică din Iaşi, prezentă la Târgul de promovare a ofertei educaţionale de la Tunis

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) este singura instituție de învățământ superior din Iași care participă în această perioadă la evenimentul „Campus România” care are loc pe 18-19 octombrie la Tunis, capitala Tunisiei. În total, 17 universități românești și 14 universități tunisiene de prestigiu iau parte la mai multe discuții într-un eveniment organizat de Ministerul Învățământului Superior și Cercetării Științifice din Republica Tunisiană, Ministerul Educației Naționale din România, Consiliul Național al Rectorilor din România și Ambasada României la Tunis.  Evenimentul este primul de acest tip, organizat în parteneriat româno-tunisian, obiectivele sale fiind: prezentarea ofertei educaționale românești publicului tunisian interesat, asigurarea unei mai bune cunoașteri reciproce a universităților române și tunisiene, convenirea unor calendare de cooperare inter-universitară, inclusiv în cadrul programelor finanțate de Uniunea Europeană, evaluarea de ansamblu a cooperării bilaterale în domeniile învățământului superior și cercetării. „Universitatea noastră s-a implicat constant în programul Study in Romania, dezvoltat de către Consiliul Național al Rectorilor în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Externe. Participarea noastră în ultimii doi ani la târgurile educaționale internaționale, la întâlnirile cu universitățile din străinătate a crescut semnificativ vizibilitatea universității, noi devenind un reper pentru această regiune a țării. Efectul imediat a constat în atragerea unui număr de 100 de studenți din țările non-UE la studiile de licență și masterat și încheierea a peste 200 de parteneriate cu universități din străinătate. În mod evident, acesta este doar un început care va fi exploatat și dezvoltat în viitor”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI. Evenimentul are două segmente principale. Pe 18 octombrie 2018 a avut loc Forumul universităților române și tunisiene, în cadrul căruia au fost discutate aspecte privind cooperarea româno-tunisiană în domeniile învățământului superior, cercetării și posibilități concrete de dezvoltare, în timp ce astăzi, vineri, 19 octombrie 2018, are loc la Cité des Sciences din Tunis prezentarea universităților românești publicului larg și aspiranților la obținerea unor diplome de studii în România. (E.M.)