Comisarul Moscovici spune că UE nu vrea o criză cu Italia

Comisia Europeană nu vrea să existe o criză în legătură cu proiectul de buget pe 2019 al Italiei dar are în continuare unele semne de întrebare cu privire la acest subiect, a declarat luni comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, transmite Reuters.

Italia a intrat în vizorul Bruxellesului după ce a anunţat că în 2019 mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern. Bruxellesul a solicitat, săptămâna trecută, autorităţilor de la Roma să îi ofere „clarificări”. Comisia a vorbit de un derapaj bugetar „fără precedent” şi a atras atenţia asupra riscului grav al nerespectării regulilor europene.

„Comisia Europeană nu vrea o criză între Bruxelles şi Roma. Intenţia mea este să demarez un dialog constructiv cu Guvernul italian”, a spus Pierre Moscovici într-un interviu acordat postului de radio France Inter. „Atunci când eşti stat membru UE şi faci parte din zona euro trebuie să respecţi anumite reguli convenite în comun”, a adăugat Moscovici referindu-se la faptul că, în cazul Italiei, deficitul structural, cel care este independent de creşterea economică, este mult prea mare. „Teoretic, anul următor ar trebui să scadă la 0,6% din PIB …însă va creşte până la 0,8%”, a explicat comisarul european.

Separat, vicepremierul Italiei, Luigi Di Maio, a anunţat la rândul său că Guvernul de la Roma este gata să discute ţintele sale bugetare cu autorităţile UE, reafirmând că Guvernul de la Roma nu are nicio intenţie de a ieşi din zona euro. Într-o intervenţie la postul de radio RTL 102.5, Luigi Di Maio a spus că Italia va trimite o scrisoare Comisiei în care îşi explică motivele pentru care vrea să îşi menţină obiectivul unui deficit bugetar de 2,4% din PIB, adăugând însă că Guvernul de la Roma este gata să stea la masa negocierilor.

Principala îngrijorare a agenţiilor de rating şi a Bruxellesului este programul anti-austeritate demarat de noua coaliţie populistă formată din Liga (extrema dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem). Aceasta mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB în 2019, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern. Prin acest derapaj bugetar coaliţia la putere vrea să îşi pună în practică promisiunile electorale (ieşire la pensie mai uşoară, un venit suplimentar pentru persoanele defavorizate) şi să dea un impuls creşterii economice, via o cerere solidă şi mai multe investiţii. AGERPRES