Senat – Comisia pentru constituţionalitate: Există un conflict de natură constituţională între PÎCCJ şi Parlament

Membrii Comisiei de constituţionalitate a Senatului au aprobat luni, cu 5 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, o propunere de punct de vedere asupra cererii de soluţionare, cu care a fost sesizată CCR, privind existenţa unui conflict de natură constituţională între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlament pe tema protocolului SRI – Parchetul General.

Proiectul punctului de vedere, propus de Ionuţ Sibinescu, membru al comisiei, susţine existenţa unui conflict de natură constituţională. Sibinescu a precizat că Biroul permanent şi preşedintele Senatului se vor pronunţa asupra acestui punct de vedere, solicitat Senatului de către Curtea Constituţională.

Preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate, George Dircă (USR), a avut o opinie separată, potrivit căreia nu există un astfel de conflict.

Curtea Constituţională a României a înregistrat pe 8 octombrie sesizarea venită din partea Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public. Preşedintele Camerei Deputaţilor a sesizat în aceeaşi zi CCR pentru soluţionarea unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public pe tema protocolului SRI – Parchetul General. AGERPRE