Premierul Viorica Dăncilă a avut duminică o întrevedere cu prim-ministrul Statului Kuweit, şeicul Jaber Mubarak Al-Hamad Al-Sabah, discuţiile celor doi oficiali concentrându-se pe aspecte legate de consolidarea şi aprofundarea cooperării bilaterale în plan economic şi sectorial, precum şi pe aspecte legate de evoluţiile de securitate la nivel regional şi internaţional.
Potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, cei doi prim-miniştri au apreciat parcursul ascendent al relaţiilor româno-kuweitiene şi au discutat despre proiectele viitoare destinate consolidării dialogului politico-diplomatic bilateral. De asemenea, au analizat posibilităţile de extindere a cooperării în diverse domenii de interes reciproc, în funcţie de nişele prioritare identificate în cadrul dialogului guvernamental şi la nivelul mediului de afaceri din cele două state.
Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat angajamentul său şi al Executivului de la Bucureşti pentru consolidarea relaţiilor României cu lumea arabă în ansamblu, obiectiv evidenţiat în Programul de Guvernare 2017-2020, care prevede intensificarea eforturilor diplomatice în această direcţie. De asemenea, a evidenţiat faptul că Statul Kuweit este un partener esenţial al României în regiunea Golfului, cu atât mai mult cu cât, începând de la data de 1 ianuarie 2019, România va prelua Preşedinţia rotativă a Consiliului UE, relevă sursa citată.
Cei doi oficiali s-au referit, de asemenea, la buna cooperare bilaterală în cadrul organismelor internaţionale, precum şi la posibilitatea susţinerii unor proiecte de interes pentru ambele state în cadrul acestor organizaţii.
Totodată, au analizat căile de dezvoltare a relaţiilor economice şi comerciale bilaterale româno-kuweitiene, prin impulsionarea sectorului privat, în special prin încurajarea activă a oamenilor de afaceri kuweitieni de a investi în România. Premierul Viorica Dăncilă a transmis disponibilitatea părţii române de a dezvolta o serie de proiecte concrete în domenii precum: agricultură, transporturi, investiţii, industrie, infrastructură critică, energie, sănătate.
Cu prilejul vizitei premierului Viorica Dăncilă în Statul Kuweit au fost semnate două acorduri de cooperare: Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Statului Kuweit şi Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul turismului între Ministerul Turismului din România şi Ministerul Informaţiei – sectorul turism din Statul Kuweit.
Premierul Viorica Dăncilă a avut duminică şi o întrevedere cu preşedintele Adunării Naţionale a Statului Kuweit, Marzouq Al Ghanim.
Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor a fost trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale şi au fost apreciate progresele înregistrate pentru consolidarea acestora. Un accent deosebit a fost pus pe cooperarea parlamentară. În acest context, ambii oficiali au subliniat interesul pentru dinamizarea dialogului între cele două foruri legislative, în condiţiile aportului diplomaţiei parlamentare la întărirea cooperării bilaterale. Din această perspectivă, a fost convenită intensificarea, de o manieră pragmatică, a cooperării pe linie parlamentară, în scopul identificării instrumentelor şi formulelor optime pentru dinamizarea acestui format modern de colaborare bilaterală.
Cei doi oficiali au avut de asemenea un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale şi internaţionale, fiind analizate şi modalităţile de consolidare a colaborării româno-kuweitiene la nivel multilateral. AGERPRES