24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nu are cum să nu ne pese de ceea ce se întâmplă cu noi în credulul și sângerosul timp prezent. Încerc să localizeze stare națiunii în imediata noastră apropiere, ca și cum aș încerca să surprind pe trecerea de pietoni o furnică, un greier sau o lăcustă angajate într-o traversare extrem, extrem de periculoasă. Acest tip de comparație se dorește a fi șansa noastră de a înțelege ceea ce se întâmplă cu noi, în timp ce alții nu ne mai țin în brațe viitorul nostru inevitabil, dar greu de înțeles, greu de explicat, greu de apreciat. Avem viitorul pe care îl merităm și nicidecum cel pe care ni-l dorim încă din momentul în care nu am ezitat să visăm. Ne-am dorit tot timpul să avem ”o țară ca afară” și poate de aceea ne-am împopoțonat cu tot felul de lucruri pe care nu am reușit să le înțelegem în esența lor. Am visat tot timpul să fim liberi, și ce se poate face cu atâta libertate, astfel încât aceasta să nu ni se împleticească printre picioare? Cum să fim liberi în condițiile în care libertatea a început să ne ocupe, să ne domine, să ne tortureze? Marele câștig al Revoluției a fost tocmai accesul neîngrădit la libertate sub toate formele ei, de la libertatea de exprimare, la libertatea de gândire, de mișcare, la libertatea de a avea păreri diferite, de a-ți construi viața după propria ta gândire, indiferent de ce gândește cel de lângă tine despre tine. Nu ne-a mai fost de ajutor ”exemplul personal” atâta timp cât acesta nu a reușit să ne convingă că acel bine invocat este de fapt și binele de care avem nevoie și nicidecum să rămână în zona abstractă a binelui colectiv. Am avut nevoie de o personificare a discursului, în care se vorbește despre noi, cu nume și prenume, cu stare emoțională bine definită. Într-o astfel de companie ideatică am devenit personaje reale, palpabile, despre care se poate vorbi cu subiect și predicat, ieșind astfel în masa amorfă care ne-a decimat în anonimat personajul colectiv, mulțimea. Desprinderea a avut costurile ei de suportat, iar noi ca parte componentă a ei, am avut de suferit un prelungit anonimat, chiar dacă în realitate se vorbea deja despre nume și prenume distincte, ușor de amprentat, ușor de decontat, ușor de individualizat, ușor de raportat la situația care ne implică și nicidecum doar ne înconjoară.
Ideea de a participa și nu de a asista ne-a făcut să fim cât se poate de activi, cât se poate de responsabili, astfel încât asumarea destinului țării să fie de fapt suma destinelor noastre, ale celor care s-au hotărât să fie părți active a ceea ce trebuie făcut și nu doar de povestit. Pasul următor, pe care românii l-au făcut în ultimii zece ani, a fost tocmai trecerea de la a povesti la a face efectiv. De la a visa la a executa visul în toate componentele sale.
Suntem deja părți distincte ale societății, cu toate amănuntele specifice individualităților, fără ca acestea să ne încurce, să ne dilueze, să ne facă să fim mai aproape de cer sau mult mai aproape de gropile veșnice al pământului, în ambele cazuri fiind de fapt plecați dintre cei vii. Unii – înălțați la ceruri, alții coborâți în Iad, spațiul în care Necuratul se află în slujba lui Hades, Marele Drac, cândva și el un arhanghel, este adevărat izgonit din Ceruri de însuși Dumnezeu. Rezumându-ne doar la acest traseu minimal putem, cât se poate de simplu, să ne explicăm care poate fi diferența dintre cer și subteranele pământului, care ne poate fi protecția necesară dezvăluirilor, fără spaima nejustificatelor pedepse.
În concret există un Bruxelles, cu toate ițele cuprinse în mâna Înalților Oficiali, care își permite să ne obrăzească, chiar dacă nu uită să ne aducă aminte despre autonimie, neamestec în treburile de politică internă, chiar dacă atunci când ar fi trebuit să ia poziție fermă împotriva celor care nesocotesc legile în defavoarea României, ”tac ca morții în păpușoi” Și de această data sensul expresiei este unul definitoriu pentru cei care au ca motiv de lașitate versiunea populară a fugii de răspundere, a evadării din absurd, doar pentru a găsi o soluție, chiar dacă nu poate fi salvatoare, cel puțin se prezintă a fi o soluție conjuncturală, de genul ”lasă că decât nimic, e bun și ”țechinul ăsta, ce reprezintă a mia parte dintr-un cal”.
ADI CRISTI
