Un nou credit de angajament, contractat de Consiliul Judeţean pentru modernizarea drumurilor

Patru drumuri județene, cu o lungime totală de 47 de kilometri, sunt propuse pentru modernizare în următorii trei ani, investiția fiind estimată la suma de 90 milioane de lei. Pentru asigurarea acestei sume, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va contracta un credit de angajament pentru perioada 2019 – 2021, o hotărâre în acest sens urmând să fie supusă spre dezbatere şi aprobare în şedinţa din 29 octombrie a Legislativului judeţului. Cea mai mare sumă, respectiv 55 milioane de lei, este prevăzută pentru modernizarea unui tronson de 29 de kilometri de pe DJ 249 D, intersecție DJ 249 E- Moreni-Prisăcani-Măcărești-Grozești-intersecție DJ 244 F. Drumul județean 208 G Kogălniceni-Oboroceni-intersecție DJ 280 D este propus pentru a fi reparat pe o lungime de 5,4 kilometri, suma necesară fiind de 8,8 milioane de lei. Totodată, pe DJ 208 N se vor face lucrări pe 5,7 kilometri, între localitățile Lespezi și Vânători. În acest caz, investiția estimată este de 11,9 milioane de lei. Pentru DJ 280 D intersecție DN 28 A (Ruginoasa)– Heleșteni se propune alocarea sumei de 14 milioane de lei pentru reabilitarea unui tronson de 6,5 kilometri. “Am profitat de oportunitatea de a recupera, din fonduri europene, o parte din sumele investite de Consiliul Județean pentru lucrări la instituțiile subordonate și acum putem să le redirecționăm către alte obiective care au nevoie de investiții. Iașul are una dintre cele mai mari rețele de drumuri județene din țară, iar investițiile necesare sunt pe măsură. Având în vedere aceste sume care se întorc în bugetul județului, putem să ne luăm angajamentul că vom demara noi investiții în infrastructura rutieră în următorii ani”, a afirmat Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași. Un alt proiect important în acest sens a fost votat de consilierii județeni în ședința din luna septembrie. Atunci a fost aprobat creditul de angajament cu o valoare de 107 milioane de lei pentru așternerea de covoare asfaltice pe 200 de kilometri. Alți 93 de kilometri de drum județean sunt modernizați cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, în acest caz investiția fiind de 180 milioane de lei. (E.M.)