DIN NU DESPRE ”MIORIȚA”

Atunci când nimeni nu se aștepta, iată că începem să ne confruntăm cu noi prăbușiri de pereți din construcţia unei alianţe de guvernare ce se dovedea a fi indestructibilă. Se pare că Liviu Dragnea (după cum spun sursele) a devenit irespirabil. Un aliat nociv, toxic, irespirabil. El și nu PSD, atâta timp cât, o nouă realitate începe să-și facă loc cu coatele. Există deja deosebiri decisive între liderul maxim și partidul propriu-zis.  Liviu Dragnea a ajuns să fie și să ceară mai mult decât este și cere PSD. Poate de aceea, Călin Popescu Tăriceanu și-a permis să-l contrazică pe Liviu Dragnea, fără ca să propună ieșirea ALDE de la guvernare, fără ca să denunțe de fapt alianța PSD-ALDE! Acest tip de analiză ni-l propune pe Liviu Dragnea în postura celui care se revoltă chiar împotriva sa, a calității sale de președinte ales de întregul PSD. Asistăm astfel la poziționarea lui Liviu Dragnea împotriva lui…Liviu Dragnea aruncând în aer omerta din interiorul PSD. Nu ai voie să vorbești decât în interiorul partidului, pentru ca în afara sa să iasă numai declarații trecute prin mecanismul de vot, singurul care dă dreptul la formularea unor poziții oficiale, poziții care au în primul rând un grad maxim de protecție împotriva celor care, conducând destinele partidului, au și inevitabilul pericol de a greși, de ”a sari calul” în detrimentul intereselor celor mulți.

Liviu Dragnea a ajuns astfel să fie altceva decât este PSD. Or, alianța politică parlamentară, care asigură guvernarea țării, invocă cele două partide: PSD, respective ALDE și nu poate fi vorba doar despre Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea. Între cei doi lideri, luați de lângă partidele lor, poate fi o prietenie sinceră sau, din contra, o dușmănie atroce. Nu contează acest gen de relații personale. Nu are de ce să ne afecteze, cum de fapt, nimic dintre relațiile personale nu-i afectează pe cei care sunt deja vaccinați pentru consolidarea imunității politice. Oamenii politici au nevoie de acest gen de rezistență, atâta timp cât scena politică românească (dar nu numai) este un spațiu septic, cu o încărcătură microbiană mortală, în care nimeni nu poate să reziste vaccinat doar cu bune intenții. Ai nevoie de anticorpii care să-ți ofere o libertate de mișcare, cu un grad de autonomie cât mai mare. Rezistă cel care știe să se descurce singur, doar că în spatele său să adune acea masa critică care să-i asigure o contragreutate necesară stabilității, pe o mare aflată în plină furtună.

Noutatea astfel desprinsă se doreşte a valorifica din ce în ce mai multele revolte interne din PSD, revolte care reușesc să-l izoleze pe Liviu Dragnea sau, deocamdată, să-i creeze un inconfort major, chiar dacă, din ce în ce mai des, se aude prin glasurile ”mitraliate” ale dulăilor astfel dresați să latre, că a sosit momentul unor noi excluderi din partid, a celor cărora ”li s-a urât cu binele”, a celor cărora nu le mai convine ”disciplina de partid”, poziția liderului maxim, ales de cea mai mare majoritate pe care și-o poate visa un lider politic. Legitimitatea în PSD a lui Liviu Dragnea este imposibil de contestat. El poate afirma că partidul l-a ales majoritar, fără a invoca reprezentativitatea trimișilor la congres. El a fost ales de partid, la modul direct, prin organizarea celui mai mare scrutin electoral pentru alegerea președintelui PSD. Din cei aproape 500.000 de membri PSD a fost votat de peste 400.000 de membri pentru Liviu Dragnea, președinte al PSD.

O astfel de prostie a închis toate ușile unor posibile și necesare corecții, atâta timp cât, în România, după 30 de ani de democrație, încă nu s-a reușit așezarea în matca firescului a instituțiilor democrației funcționale. Încă mai sunt necesare corecții din mers, atât în zona instituțiilor statului de drept, dar și ale scenei politice românești, teritoriu pe care moralitatea nu a reușit să-și construiască necesarele reflexe, care să-i permită o autoevaluare atâta de necesară parcursului de etapă, cel puțin, a societății în ansamblul ei.

Nu cred că se va ajunge la o nouă prăbușire a alianţei de guvernare, chiar și numai pentru că nu mai este timp să se mai întâmple și acest moft teleormănean. România nu mai este lăsată din brațe de către UE, atâta timp cât, ea este chemată la scenă deschisă să asigure președinția UE, timp de șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019. Cu alte cuvinte, peste 60 de zile Europa va fi condusă din România! Se pare că, în dulcele nostru stil inconștient, vom fi în măsură să ratăm și această șansă istorică de a pune lucrurile la punct și în ceea ce privește interesele țării noastre.

Dacă vom reuși, pe ultima sută de metri, să conștientizăm  și să valorificăm șansa pe care o are astăzi România, în compania statelor Europei semnificative, atunci putem spune că România s-a deșteptat, fiind chiar și forțată să se ia în seamă, căci, altfel de suferit ar fi avut și celelalte state europene care în 2007 s-au încurcat și cu destinul implacabil din balada popular, Miorița.

ADI CRISTI