În această săptămână, Primăria a semnat contractul pentru construirea unui canal de evacuare a apelor pluviale în zona Cicoarei, lucrarea fiind inclusă în cadrul proiectului mai amplu, iniţiat de municiaplitate, care are în vedere regenerarea, civilizarea și integrarea urbană a acestei zone. Firma care a fost declarată câştigătoare în urma licitaţiei este SC Construcții Feroviare Drumuri Poduri SA, oferta depusă de aceasta fiind de 842.429 lei, cu TVA. „Lucrările vizează zona de şes a Bahluiului, între strada Cicoarei şi confluenţa cu râul Nicolina, aflată aproape de podul Mircea cel Bătrân. Lungimea totală a canalului va fi de 688 de metri. Pe acest amplasament au fost realizate în timp două canale în acelaşi scop, unul de către municipalitate, iar celălalt de către Agenția Națională de Îmbunătăţiri Funciare. Amândouă canalele au fost colmatate, iar pe alocuri chiar astupate de proprietarii din zonă. Lucrările vor fi efectuate în decurs de un an de la semnarea contractului, iar constructorul va asigura garanţia pentru următorii trei ani”, a declarat primarul Mihai Chirica, marţi, într-o conferinţă de presă. Reamintim faptul că pe 5 octombrie a avut loc semnarea contractului de lucrări pentru construirea unui pod peste Bahlui, în zona fostului stadion „Constructorul”. Podul ar urma să facă legătura dintre strada Sarmisegetuza, în dreptul intersecţiei Zimbru, şi stradela Sofia Nădejde din Cicoarei, peste Bahlui. Proiectul tehnic prevede execuţia unui pod din beton armat cu lungimea totală de 60,7 metri, cu trei deschideri. Acesta va avea o lăţime de 19,4 metri, din care 14,8 metri – patru benzi carosabile, iar 1,5 metri – trotuare şi un spaţiu de siguranţă. Câștigătoare a licitației a fost desemnată SC Geiger Transilvania SRL, cu o ofertă financiară de 7.780.875 lei, cu TVA. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data semnării contractului, adică inaugurarea ar urma să aibă loc în jurul datei de 1 decembrie 2019. Proiectul general al Primăriei prevede realizarea a trei poduri din beton armat, amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor. Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bulevardului Dacia şi strada Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonul între mal stâng Bahlui şi extravilan, în zona metropolitană. Al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între strada Sarmisegetuza şi strada Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între mal stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei. Tot pentru integrarea urbană a zonei Cicoarei, municipalitatea intenționează ca prin intermediul Programului Operațional Regional al Uniunii Europene să obțină finanțare nerambursabilă pentru „Proiectul integrat de regenerare urbană și socială în zona Cicoarei – Centrul multifuncțional Cicoarei (1.900 mp)” (valoarea: 2.524.461 euro) și „Centru de educare sportivă pentru persoanele defavorizate din zona Cicoarei” (valoarea: 2.524.461 euro). (E.M.)